Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



duminică, 3 octombrie 2021

Scenariile de funcţionare a unităţilor de învăţământ precum şi măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19 la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale

Prefectul judeţului Caraş-Severin, Cristian Gâfu, a convocat o şedinţă extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin (CJSU), care s-a desfăşurat ieri, 2 octombrie 2021, la sediul Palatului administrativ, ca urmare a publicării astăzi în Monitorul Oficial a unor noi acte normative care prevăd modificări referitoare la scenariile de funcţionare a unităţilor de învăţământ precum şi măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19 la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale. 

 Actele normative vizate sunt

Ordinul comun al Ministerului Educaţiei nr. 5.338/01.10.2021 şi Ministerului Sănătăţii nr. 1082/01.10.2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea şi combaterea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 şi Hotărârea Guvernului nr. 1050/02.10.2021 pentru modificarea anexelor nr. 2 şi 3 la Hotărârea Guvernului nr. 932/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 septembrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Noutatea din Ordinul  comun al Ministerului Educaţiei nr. 5.338/01.10.2021 şi Ministerului Sănătăţii nr. 1082/01.10.2021 se referă la faptul că unităţile de învăţământ vor funcţiona conform următoarelor două scenarii:

- Scenariul 1: participarea zilnică cu prezenţă fizică a tuturor antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, indiferent de rata de incidenţă cumulată, cu respectarea tuturor normelor de prevenire a răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2, până la suspendarea cursurilor cu prezenţă fizică, pe baza cazurilor confirmate în grupă/clasă/unitate de învăţământ/conexă.

- Scenariul 2: cu aplicarea dispoziţiilor art. 6, în funcţie de cazurile confirmate de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o clasă/ grupă/unitate de învăţământ/conexă respectiv suspendarea cursurilor cu prezenţă fizică la nivelul grupei/clasei/unităţii de învăţământ/conexe.

În ceea ce priveşte HG nr. 1050/02.10.2021 noutatea constă în faptul că, în cazul în care incidenţa cumulată la 14 zile în judeţ/localitate este mai mare de 6/1.000 de locuitori, numai persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi cele care se află în perioada cuprinsă între a-15-a zi şi a-180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2 pot participa la competiţii sportive, la activităţi cultural-artistice, spectacole, concerte, festivaluri sau alte evenimente culturale, evenimente private (nunţi, botezuri etc.), conferinţe, şi au acces în cinematografe, instituţii de spectacole şi/sau concerte, restaurante, cafenele, terase, piscine interioare.

 

În cadrul şedinţei CJSU a fost adoptată Hotărârea nr. 121/02.10.2021 privind aprobarea scenariilor de funcţionare ale unităţilor de învăţământ preuniversitar din judeţul Caraş-Severin începând cu data de 04.10.2021.

Toate unitățile de învățământ preuniversitar din județ vor funcționa conform scenariului I, care presupune participarea zilnică, cu prezență fizică a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și a elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, cu excepţia Grădiniței cu Program Normal Nr. 2 Oțelu Roșu, structură a Grădiniței cu Program Prelungit Oțelu Roșu.

Pentru clasele / grupele a căror activitate didactică a fost suspendată prin HCJSU Caraş-Severin nr.105/21.09.2021, nr.107/22.09.2021, nr.109/23.09.2021, nr.113/24.09.2021, nr.116/27.09.2021, nr.117/28.09.2021 şi nr.119/29.09.2021, ca urmare a aparițiilor cazurilor de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 la cadrele didactice, măsura suspendării continuă până la finalul perioadei de 14 zile.

 

De asemenea, a fost aprobată Hotărârea nr. 122/02.10.2021 privind constatarea încadrării în limitele de incidenţă cumulată la 14 zile, conform datelor preluate de pe Alerte ms.ro în data de 02.10.2021 şi dispunerea măsurilor pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 la nivelul UAT-urilor Marga, Răcăşdia, Naidăş, Zăvoi, Rusca Montană, Caransebeş, Caraşova, Mehadica, Pojejena, Băile Herculane, Cărbunari, Oraviţa, Ezeriş, Doclin, Bozovici  din județul Caraș-Severin, conform HGR nr.932/2021, cu modificările şi completările ulterioare.

Măsurile pentru diminuarea impactului riscului epidemiologic la nivelul UAT-urilor Marga, Răcăşdia, Naidăş, Zăvoi, Rusca Montană, Caransebeş, Caraşova, Mehadica, Pojejena, Băile Herculane, Cărbunari, Oraviţa, Ezeriş, Doclin, Bozovici  se aplică pentru o perioadă de 14 zile (03.10.2021-16.10.2021), urmând a fi reevaluate la finalul acestei perioade, pe baza analizei prezentate de către Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Caraş-Severin.

În hotărâre este prevăzut că pentru UAT Fârliug nu se mai aplică măsurile instituite prin Anexa la HCJSU Caraş-Severin nr.118/29.09.2021, de la punctele I.1-I.7, dar rămân  valabile celelalte măsuri.

  Hotărârea intră în vigoare începând cu data de 03.10.2021 şi este valabilă pentru UAT-urile Marga, Răcăşdia, Naidăş, Zăvoi, Rusca Montană, Caransebeş, Caraşova, Mehadica, Pojejena, Băile Herculane, Cărbunari, Oraviţa, Ezeriş, Doclin, Bozovici, conform Anexei.

 

Totodată, a fost adoptată Hotărârea CJSU nr. 123/02.10.2021 privind înlocuirea Anexei la HCJSU Caraş-Severin nr.103/20.09.2021, Anexei nr.2 la HCJSU Caraş-Severin nr.106/22.09.2021, precum şi Anexelor la HCJSU Caraş-Severin nr.110/24.09.2021, nr.115/27.09.2021 şi nr.118/29.09.2021 conform prevederilor HGR nr. 932/2021, modificată şi completată prin HGR nr.990/2021, HGR nr.1015/2021 şi HGR nr.1050/2021, care prevede înlocuirea cu ANEXA la prezenta Hotărâre a următoarelor:

  - Anexa la HCJSU Caraş-Severin nr.103/20.09.2021, cu modificările şi completările ulterioare;

  - Anexa nr.2 la HCJSU Caraş-Severin nr.106/22.09.2021, cu modificările şi completările ulterioare;

  - Anexa la HCJSU Caraş-Severin nr.110/24.09.2021;

  - Anexa la HCJSU Caraş-Severin nr.115/27.09.2021;

  - Anexa la HCJSU Caraş-Severin nr.118/29.09.2021.

În hotărâre se precizează că:

,,Măsurile instituite în localităţile prevăzute la pct. I.12 şi II.12 din Anexa la prezenta Hotărâre, nu se aplică:

- persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2 și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare, pe suport hârtie sau în format electronic, sau al certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19;

 - persoanelor fizice provenite din state ale căror autorități nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19 sau documente compatibile cu aceste certificate, vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2 și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin documente, pe suport hârtie sau în format electronic, care să ateste vaccinarea acestora.

Celelalte prevederi ale HCJSU Caraş-Severin nr.103/20.09.2021, cu modificările şi completările ulterioare; nr.106/22.09.2021, cu modificările şi completările ulterioare; nr.110/24.09.2021; nr.115/27.09.2021 şi  nr.118/29.09.2021, rămân valabile.

  Hotărârea intră în vigoare începând cu data de 03.10.2021 şi este valabilă pentru unităţile administrativ-teritoriale de pe raza judeţului Caraş-Severin, cu excepţia celor menţionate în HCJSU nr. 122/02.10.2021, respectiv UAT-urile: Marga, Răcăşdia, Naidăş, Zăvoi, Rusca Montană, Caransebeş, Caraşova, Mehadica, Pojejena, Băile Herculane, Cărbunari, Oraviţa, Ezeriş, Doclin, Bozovici.

 


Cancelaria Prefectului

 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu