Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



vineri, 1 octombrie 2021

H O T Ă R Â R E nr. 76 din 30.09.2021 privind stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate în contextul pandemiei de COVID-19

 H O T Ă R Â R E nr. 76 din 30.09.2021 privind stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate în contextul pandemiei de COVID-19 și pentru aprobarea majorării cantităților stocurilor de urgență medicală cu produse, materiale și echipamente sanitare necesare în procesul de vaccinare a populației împotriva virusului SARS-CoV-2
Având în vedere propunerile Grupului de Suport Tehnico-științific privind Gestionarea Bolilor Înalt Contagioase pe teritoriul României din data de 29.09.2021 referitoare la condițiile în care se poate permite participarea fizică a elevilor la cursuri, majorarea cantităților stocurilor de urgență medicală cu produse, materiale și echipamente sanitare necesare în procesul de vaccinare a populației împotriva virusului SARS-CoV-2 și stabilirea unor măsuri adaptate la contextul epidemiologic actual și la nivelul de imunizare a populației prin vaccinare sau trecere prin boală, ținând cont de posibilitățile tehnico-materiale și capacitatea de utilizare a sistemelor informatice ale elevilor și personalului didactic necesar pentru desfășurarea activităților didactice care să permită asimilarea și aprofundarea cunoștințelor în mediul on-line, luând în considerare analiza factorilor de risc privind managementul situației de urgență generată de virusul SARS-CoV-2, pe teritoriul României la data de 30.09.2021, realizată la nivelul Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției, în contextul necesității menținerii condițiilor socio – economice necesare desfășurării activităților specifice economiei naționale concomitent cu realizarea unui nivel de alertă adecvat la nivelul componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, în considerarea prevederilor art. 4 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2020, privind stocurile de urgență medicală, precum și unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2020, cu modificările și completările ulterioare, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) și art. 81 din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 5, art. 9 alin. (1), art. 43 alin. (1), art. 44 și art. 71 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor
 pandemiei de COVID-19 cu modificările și completările ulterioare și ale art. 2 și art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcționarea și componența Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, cu modificările și completările ulterioare, Comitetul Național pentru Situaţii de Urgență adoptă prezenta 
HOTĂRÂRE:

Art.1 - (1) Se abilitează Ministerul Educației și Ministerul Sănătății în vederea modificării Ordinului comun nr. 5.196/1.756/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, în sensul: 
a) permiterii participării zilnice, cu prezență fizică la cursuri, a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, indiferent de rata de incidență cumulată cu respectarea tuturor normelor de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2; 
b) stabilirii modalităților de adoptare a deciziilor de suspendare a prezenței fizice la cursuri, a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, în funcție de cazurile confirmate la nivel de clasă/școală; 

Art.2 - (1) Se propune utilizarea în unitățile de învățământ a testelor rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă, pentru elevi și preșcolari, personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic, în scopul monitorizări permanente și eficiente a riscului epidemiologic la nivelul acestora concomitent cu intensificarea acțiunilor de control desfășurate de instituțiile abilitate pentru verificarea respectării normelor de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2. 
(2) Se abilitează Ministerul Sănătății să identifice, prin Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, testele rapide antigen COVID-19 din salivă, introduse pe piața Uniunii Europene cu respectarea cerințelor de reglementare aplicabile și să comunice Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate aceste cerințe de reglementare, precum și cerințele minime de performanță necesar a fi îndeplinite.


Art.3 - (1) Se aprobă majorarea cantităților stocurilor de urgență medicală cu produse, materiale și echipamente sanitare necesare în procesul de vaccinare a populației împotriva virusului SARS-CoV-2, conform listei prevăzute în anexă. 
(2) Se propune ca pentru asigurarea fondurilor necesare achiziționării produselor prevăzute la alin. (1), să fie alocate la nevoie, Ministerului Afacerilor Interne pentru Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, sumele necesare din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.

Art.4 - (1) Se propune modificarea și completarea măsurilor adoptate pentru prevenirea răspândirii și controlul infecțiilor generate de virusul SARS-CoV-2, valabile pe perioada stării de alertă, la nivelul localităților în care incidența cumulată a cazurilor, în ultimele 14 zile este mai mare de 6/1000 de locuitori, astfel:
 a) desfășurarea competițiilor sportive organizate în spații închise sau deschise, poate fi realizată, doar în intervalul orar 5,00-24,00, cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARSCoV-2 și sunt asigurate măsuri pentru purtarea măștii de protecție precum și o distanță de minimum 1 metru între spectatori;
b) organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte poate fi realizată, doar în intervalul orar 5,00-24,00, cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARSCoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 și este asigurată purtarea măștii de protecție; 
c) organizarea și desfășurarea activității instituțiilor publice sau private de cultură care administrează spații special destinate activităților culturalartistice în aer liber poate fi realizată, doar în intervalul orar 5,00-24,00, cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 și sunt luate măsuri pentru purtarea măștii de protecție, asigurarea unei suprafețe minime de 4 mp pentru fiecare persoană, precum și cu respectarea normelor de protecție sanitară; 
d) organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in poate fi realizată, doar în intervalul orar 5,00-24,00, dacă ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleiași familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2;
 e) organizarea și desfășurarea în spații deschise a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale poate fi realizată, doar în intervalul orar 5,00-24,00, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 și este asigurată purtarea măștii de protecție; 
f) organizarea și desfășurarea activităților recreative și sportive desfășurate în aer liber se poate realiza, doar în intervalul orar 5,00-24,00, cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2; 
g) organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) la interior sau exterior, poate fi realizată doar în intervalul orar 5,00-24,00, cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dar nu mai mult de 200 de persoane și doar dacă acestea sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180- a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2; 
h) organizarea de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene poate fi realizată la interior sau exterior, doar în intervalul orar 5,00-24,00, cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARSCoV-2, și sunt asigurate măsuri pentru purtarea măștii de protecție și o suprafață de minimum 2mp pentru fiecare persoană; 
i) organizarea de conferințe poate fi realizată la interior sau exterior, doar în intervalul orar 5,00-24,00, cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, și sunt asigurate măsuri pentru purtarea măștii de protecție și o suprafață de minimum 2mp pentru fiecare persoană;
 j) organizarea de mitinguri și demonstrații poate fi realizată, în intervalul orar 5,00-24,00, cu un număr de participanți de maximum 100 de participanți, doar dacă sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARSCoV-2 și sunt asigurate măsuri pentru purtarea măștii de protecție;
 k) organizarea activității cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, inclusiv în interiorul centrelor comerciale, precum și la terase, poate fi realizată cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, doar în intervalul orar 5,00-24,00, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2; 
l) organizarea activității operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness poate fi realizată, doar în intervalul orar5,00-24,00, cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARSCoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană; 
m) organizarea activității operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, doar în intervalul orar 5,00-24,00, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2; 
n) organizarea activității operatorilor economici de administrare a piscinelor interioare poate fi realizată, doar în intervalul orar 5,00-24,00, cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARSCoV-2; 
o) organizarea activității operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii poate fi realizată, doar în intervalul orar 5,00-24,00, cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2; 
p) organizarea activității operatorilor economici care administrează săli de jocuri poate fi realizată cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, doar în intervalul orar 5,00-24,00, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2. (2) Activitățile prevăzute la alin. (1) sunt permise doar în localitățile unde nu este instituită carantina zonală conform prevederilor legale. (3) Condițiile pentru participarea la activitățile prevăzute la alin. (1) nu se aplică copiilor cu vârsta mai mică sau egală cu 12 ani. 
Art.5 - Se propune ca în toate localitățile în care incidența cumulată a cazurilor, în ultimele 14 zile este mai mare de 6/1000 de locuitori, să fie instituită obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, în toate spațiile publice închise și deschise. 
Art.6 - Se propune ca programul de lucru cu publicul al operatorilor economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori și pe tot parcursul săptămânii, în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori, să se desfășoare doar în intervalul orar 5,00-22,00. În intervalul orar 22,00-5,00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu. 
Art.7 - Se propune exceptarea persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare sau certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19 de la interdicția de circulație în afara locuinței/gospodăriei, aplicabilă în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 20,00-5,00, în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori și pe tot parcursul săptămânii, în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori
. Art.8 - (1) Accesul la evenimentele sau activitățile organizate și desfășurate la nivelul localităților în care incidența cumulată a cazurilor, în ultimele 14 zile este mai mare de 6/1000 de locuitori în condițiile prezentei hotărâri este permis doar persoanelor vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARSCoV-2.
 (2) Dovada vaccinării sau trecerii prin boală pentru cetățenii UE se realizează prin intermediul certificatului digital al UE privind COVID care va fi scanat de operatorul economic/organizator prin aplicația mobilă de verificare, iar în cazul cetățenilor străini și apatrizi definiți potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin intermediul documentului de vaccinare emis de unitatea sanitară din afara României unde a fost administrat vaccinul sau, după caz, a documentului care atestă trecerea prin boală prezentat în limba țării respective și în limba engleză. 
(3) Toți operatorii economici care desfășoară activități de lucru cu publicul în condițiile prezentei hotărâri, au obligația de a verifica la intrarea în locație, prin personalul propriu, documentele prevăzute la alin. (2) și de a nu permite accesul în incintă în lipsa acestora sau dacă certificatul digital al UE privind COVID-19 prezentat este eliberat ca urmare a testării antigen sau RT-PCR.
 Art.9 - Măsurile prevăzute la art. 4-7 din prezenta hotărâre produc efecte doar în situația aprobării lor prin acte normative ale Guvernului sau, după caz, ale conducătorilor ministerelor sau organelor administrației publice centrale.
 Art.10 - Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență. 
PREŞEDINTELE COMITETULUI NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ 
PRIM-MINISTRU 
FLORIN-VASILE CÎȚU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu