Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



sâmbătă, 21 august 2021

Situaţia înscrierilor persoanelor fizice şi juridice în cadrul Programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus



  În cadrul Programului Rabla Clasic 2021, s-au înscris la producători/dealeri auto, 39.690 persoane fizice. Până în prezent au fost achiziţionate 28.297 autovehicule şi 224 motociclete.
Pentru persoane juridice, a fost publicată săptămâna aceasta pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu o nouă listă conţinând 270 dosare acceptate pentru 532 autovehicule. De asemenea, au fost publicate 4 contestaţii pentru 8 autovehicule.
Până în prezent au fost acceptate un număr total de 1.773 dosare pentru 2.958 autovehicule, 1 motocicletă şi 33 contestaţii pentru 67 autovehicule.

S-au înscris la producători/dealeri auto 1.390 persoane juridice. Până în prezent au fost achiziţionate 802 autovehicule.

În cadrul Programului Rabla Plus 2021, s-au înscris la producători/dealeri auto, 6.047 persoane fizice, până în prezent fiind achiziţionate 1.353 autovehicule noi (802 pur electrice şi 551 electrice hibride) şi 2 motociclete electrice.

Pentru persoane juridice au fost publicate săptămâna aceasta 186 dosare acceptate pentru 272 autovehicule electrice, dintre care 205 pur electrice, 67 electrice hibride.

De asemenea, au fost publicate 2 contestaţii pentru 5 autovehicule (1 pur electrică şi 4 electrice hibride).

În total, pentru Rabla Plus au fost acceptate un număr de 1.508 dosare pentru 2.494 autovehicule, dintre care 1.696 pur electrice, 794 electrice hibride, 4 motociclete electrice şi 25 contestaţii pentru 54 autovehicule (31 autovehicule pur electrice şi 23 electrice hibride).

S-au înscris la producători/dealeri auto 1.232 persoane juridice. Până în prezent au fost achiziţionate 630 autovehicule noi (363 pur electrice şi 267 electrice hibride) şi 1 motocicletă electrică.

Listele dosarelor acceptate în cadrul acestor programe sunt publicate pe site-ul www.afm.ro, la secţiunile aferente Programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus.

Persoanele juridice care au fost acceptate se pot adresa producătorilor/dealerilor auto validaţi în Programele Rabla şi Rabla Plus, listele acestora fiind disponibile pe site-ul instituţiei.

Biroul Comunicare
Administraţia Fondului pentru Mediu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu