Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



marți, 31 august 2021

Ministerul Sănătăţii: Măsuri pentru creşterea calităţii serviciilor medicale


La solicitarea Ministerului Sănătăţii, Guvernul României a aprobat în şedinţa de Guvern de ieri, 30 august a.c., proiectul de ordonanţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Actul normativ aduce mai multe modificări legii-cadru a sănătăţii în vederea armonizării legislaţiei în domeniu, a clarificării unor atribuţii din cadrul structurilor Ministerului Sănătăţii şi ale direcţiilor de sănătate publică, precum şi pentru punerea în acord a mai multor acte normative cu impact asupra sănătăţii populaţiei.

Astfel, în premieră, va fi înfiinţat Registrul Naţional al Profesioniştilor din Sistemul de Sănătate, o platformă electronică în administrarea Ministerului Sănătăţii, şi care va furniza datele necesare pentru managementul şi politicile de resurse umane în sănătate. În prezent, informaţiile privind profesioniştii din sănătate sunt disipate între Ministerul Sănătăţii, asociaţii profesionale precum Colegiul Medicilor din România, direcţiile de sănătate publică sau Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Noul registru va facilita aplicarea strategiilor de resurse umane în sănătate şi stabilirea în mod obiectiv a necesarului de specialişti dintr-un anumit domeniu şi repartiţia acestora pe arii geografice sau unităţi sanitare publice.

Totodată, actul normativ defineşte pentru prima oară serviciul de audit clinic, care va reprezenta o metodă de îmbunătăţire a calităţii asistenţei medicale prin revizuirea sistematică a practicilor curente în comparaţie cu un sistem de referinţă acceptat. Activitatea de audit clinic se va desfăşura de către auditori clinici interni sau independenţi, conform unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate.

Noile reglementări introduc şi posibilitatea ca spitalele publice să se poată asocia în consorţii medicale, cu personalitate juridică, în scopul derulării în comun de activităţi medicale, cercetare ştiinţifică, investiţii în infrastructură, achiziţii de medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale, precum şi alte activităţi specifice unităţilor sanitare respective.

De asemenea, actul normativ reglementează tarifele serviciilor hoteliere suportate de persoana care însoţeşte copilul cu vârstă mai mare de 3 ani internat într-un spital public sau în situaţia în care medicul consideră că nu este necesară prezenţa însoţitorului, în sensul că acest tarif nu poate depăşi dublul sumei reprezentând alocaţia pentru hrană specifică secţiei în care este internat copilul.

Pentru pentru persoana care însoţeşte copilul internat în vârstă de până la 3 ani, precum şi pentru însoţitorul persoanei cu handicap grav internat, tarifele serviciilor hoteliere se suportă de către casele de asigurări de sănătate, dacă medicul consideră necesară prezenţa lor pentru o perioadă determinată.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu