Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



luni, 23 august 2021

CEI CARE PROVOACĂ INCENDII DE VEGETAȚIE POT FI PEDEPSIȚI INCLUSIV CU ÎNCHISOAREA

Ieri, 22 august, la ora 18.00, Poliția Orașului Bocșa a fost sesizată despre un incendiu de vegetație care se extindea cu rapiditate între localitățile Vermeș și Valeapai, amenințând culturile agricole din apropiere.

La fața locului s-au deplasat de urgență polițiști de la Secția 5 Poliție Rurală Bocșa și un echipaj de pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic”, pompierii procedând la stingerea incendiului de vegetație uscată, în urma căruia au fost afectate aproximativ 20 de hectare de miriște și terenuri necultivate.

Din fericire nu au fost înregistrate victime, cauza exactă de producere a incendiului, precum și valoarea pagubelor produse urmând a fi stabilite după efectuarea cercetării la fața locului.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prin incendiere și efectuează în continuare cercetări în vederea identificării persoanelor se fac vinovate și tragerii la răspundere penală a acestora.

ATENȚIE!

Persoanele care distrug, degradează sau aduc în stare de neîntrebuințare un bun, prin incendiere, explozie sau prin orice alt asemenea mijloc, dacă prin această faptă se pun în pericol alte persoane sau bunuri, riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 2 la 7 ani, conform prevederilor Codului Penal.

Aceeași pedeapsă se aplică și în cazul în care bunurile mobile sau imobile aparțin celui care a săvârșit fapta.

Dacă în urma săvârșirii uneia dintre faptele de mai sus, s-a produs un dezastru, constând în distrugerea sau degradarea unor bunuri imobile sau a unor lucrări, echipamente, instalații sau componente ale acestora și care a avut ca urmare moartea sau vătămarea corporală a două sau mai multor persoane, persoanele vinovate riscă închisoarea de la 7 la 15 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Așadar, pentru a nu intra sub incidența legii și pentru evitarea producerii unor astfel de evenimente care se pot transforma cu ușurință în adevărate tragedii, polițiștii și pompierii militari cărășeni recomandă respectarea următoarelor măsuri  transmise de către Inspecția de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic” al Județului Caraș-Severin, pentru apărarea împotriva incendiilor specifice utilizării focului deschis, respectiv:

–utilizarea focului deschis pe timp de vânt este interzisă;

– prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în zonele de agrement și în gospodăriile populației se face numai în locuri special amenajate, în condiții și la distanțe care să nu permită propagarea focului la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații sau alte vecinătăți;

– arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deșeurilor și a altor materiale combustibile se face numai în locuri special amenajate ori pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăți, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii, precum și stingerea jarului după terminarea activității.

Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deșeurilor și miriștilor se efectuează în locurile special amenajate, numai pe baza permisului de lucru cu foc (valabil o singură zi), emis prin grija primarului de către șeful serviciului voluntar pentru situații de urgență, după ce a fost informat în prealabil serviciul voluntar pentru situații de urgență al localității respective. Reprezentanții autorităților publice locale au obligația de a aduce la cunoștința cetățenilor prevederile generale și specifice ce trebuie să fie respectate când execută arderi de miriști, vegetație uscată și resturi vegetale și, totodată, să urmărească aplicarea acestora.

În urma acțiunilor de igienizare prin ardere practicate de cetățeni au de suferit în primul rând flora și fauna de pe terenurile afectate, iar pe termen lung, întreaga comunitate, prin afectarea gravă a ecosistemului natural. 

Astfel, reamintim cetățenilor să nu subestimeze puterea distrugătoare a focului care poate duce, nu de puține ori, la pierderi irecuperabile. Cetățenii care sunt surprinși dând foc la resturi vegetale, gunoaie, deșeuri și alte materiale combustibile, fără obținerea permisului de lucru cu focul și fără a lua măsuri de prevenire pentru împiedicarea incendierii în mod necontrolat a terenurilor, riscă amenzi contravenționale, la fel ca cei care fumează sau pregătesc alimente utilizând focul deschis în păduri sau câmpuri, cu excepția locurilor special amenajate în acest sens.
 
Deoarece în ultima perioadă numărul incendiilor de vegetație uscată este în creștere, recomandăm cetățenilor să respecte normele specifice de apărare împotriva incendiilor. O țigară aruncată la întâmplare sau un foc în aer liber lăsat nesupravegheat, mai ales în condiții de temperaturi foarte ridicate și secetă, pot provoca adevărate tragedii, producând pagube la nivelul bunurilor populației, mediului înconjurător sau ducând chiar la pierderi de vieți omenești.
 
Nerespectarea acestor măsuri constituie contravenție la normele specifice de apărare împotriva incendiilor și se sancționează cu amendă.

Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deșeurilor și a altor materiale combustibile, fără obținerea permisului de lucru cu foc și fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăți, se sancționează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei, conform H.G.R. nr. 537 din 06.06/2007.

Cetățeni! Respectând măsurile de prevenire a incendiilor vă protejați viața și bunurile materiale și nu riscați să intrați sub incidența legii!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu