Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Regional, a iniţiat domeniul major de intervenţie 1.2 – „Sprijinirea investiţiilor în eficienţa energetică a blocurilor de locuinţe”.Lucrările vor fi derulate cu sprijinul unor instituţii financiare internaţionale precum Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, Banca Europeană de Investiţii, etc, iar termenul prevăzut pentru finalizarea investiţiilor este 31.07.2015.
Pentru Regiunea V Vest,
solicitanţi eligibili sunt: Municipiul Reşiţa, Municipiul Timişoara, Municipiul
Arad şi Municipiul Hunedoara.
Alocarea
financiară pentru perioada 2007-2013 este de 182,40 milioane euro, fiind
repartizată pe cele 8 regiuni de dezvoltare în mod egal. Astfel, fiecărei
regiuni îi va reveni suma de 22,80 milioane euro. Ratele de co-finanţare ale
autorităţilor publice locale şi asociaţiilor de proprietari vor fi stabilite în
funcţie de proporţia familiilor cu venituri reduse din fiecare clădire.
În cadrul acestui
domeniu, vor fi efectuate lucrări la spaţiile exterioare şi interioare ale
blocului/scării de bloc, dar şi la instalaţiile interioare comune.
De asemena, se
impun cerinţe de eligibilitate care prevăd ca blocul/scara de bloc să fie
construit/ă în baza unor proiecte elaborate în perioada 1950 – 1990, iar regimul
minim de înălţime al blocului/scării de bloc să fie P+3 (conform documentaţiei
tehnice).
În acest sens, la
sediul Primăriei Municipiului Reşiţa a avut loc o sesiune de informare a
administratorilor Asociaţiilor de Proprietari din Municipiul Reşiţa, ocazie cu
care le-a fost prezentată această posibilitate de finanţare, precum şi
implicaţiile financiare din partea fiecărei asociaţii de proprietari.
În decursul săptămânii
20-26.08.2012 administratorii trebuie să completeze tabelele tip cu veniturile
proprietarilor, urmând ca centralizarea să fie efectuată în decursul săptămânii
27 august – 2 septembrie 2012, aceasta reprezentând prima etapă în vederea
întocmirii dosarelor de finanţare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu