Astfel la nivelul judeţului vor fi menţinute cele 10 secţii de poliţie rurală înfiinţate în cursul anului 2011 la care îşi vor desfăşura activitatea mai puţini lucrători, urmând ca cea mai mare parte din efectivele acestor secţii să fie direcţionate câtre posturile de poliţie comunale care sunt în număr de 69. Se va reînfiinţa funcţia de şef de post, iar toţi lucrătorii din mediul rural au calitatea de organ judiciar şi poliţist rutier.
Aceste măsuri au fost luate la nivel naţional în urma analizelor efectuate după şapte luni de la operaţionalizarea celor 388 de secţii de poliţie rurală, respectiv 1 octombrie 2011. Astfel s-a observat o creştere a infracţionalităţii din mediul rural cu 6,3 %. De asemenea au fost înregistrate creşteri la furturile din locuinţe – cu 23,6 %, tâlhării – cu 16,7 %, dar şi la furturile din autoturisme – cu 15,5 %.
Prin această concepţie se urmăreşte:
- o mai bună relaţionare a poliţiştilor cu cetăţenii;
- reducerea rimpului de intervenţie la sesizările primite prin apelul unic de urgenţă 112;
- eficientizarea utilizării parcului auto;
- adaptarea corespunzătoare a dispozitivului de ordine şi siguranţă publică în raport cu situaţia operativă;
- desfăşurarea de acţiuni cu forţe mărite fără a fi necesară deplasarea efectivelor din alte unităţi;
- o mai bună cunoaştere a populaţiei din zona în care îşi desfăşoară activitatea poliţistul;
- soluţionarea cu promptitudine a dosarelor penale şi preluarea cauzelor complexe de către lucrătorii din secţiile de poliţie rurală.
Toate aceste modificări au fost luate pentru creşterea calităţii serviciului poliţienesc în mediul rural şi asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică. „Centrul de greutate” se va muta de la secţii la posturile de poliţie, unde lucrătorii vor fi în permanenţă în slujba cetăţeanului.
În urma acestei concepţii la nivelul judeţului există un număr de 24 de funcţii pentru ofiţeri şi 242 pentru agenţi de poliţie ce îşi vor desfăşura activitatea în mediul rural. Pe lângă şeful de post vor exista câte 1,2 sau 3 lucrători în funcţie de situaţia operativă, populaţie, sectoarele de drumuri naţionale, judeţene etc. aflate în aria de competenţă şi suprafaţa localităţii. Efectivele din mediul rural vor fi mărite progresiv odată cu încadrarea promoţiilor viitoare de agenţi şi ofiţeri de poliţie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu