În săptămâna 06-12.08.2012, poliţiştii rutieri au desfăşurat acţiuni pe raza întregului judeţ pentru reducerea victimizării ca urmare a accidentelor de circulaţie, prin combaterea principalelor cauze generatoare de accidente, respectiv viteza excesivă, indisciplina pietonilor şi indisciplina conducătorilor de mopede şi biciclete. Astfel, în perioada 06-12.08.2012, au fost desfăşurate acţiuni atât în mediul urban, cât şi în mediul rural ce au avut ca obiectiv reducerea numărului accidentelor rutiere si a consecinţelor acestora produse pe fondul nerespectării regulilor de circulaţie de către conducătorii de mopede şi biciclete, fiind aplicate 156 de sancţiuni contravenţionale pe această linie.
În perioada 09-11 august a.c., sub directa coordonare a Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii rutieri din Caraş-Severin au acţionat în trafic pentru prevenirea accidentelor rutiere generate de nerespectarea dispoziţiilor legale de către conducătorii de vehicule privind acordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a drumului public, precum şi nerespectarea de către pietoni a normelor privind circulaţia pe drumurile publice. În timpul acţiunii au fost aplicate un număr de 75 sancţiuni contravenţionale, dintre care 64 sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pietonilor care s-au angajat în traversarea neregulamentară a drumului public, 4 au fost aplicate conducătorilor auto care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor şi 7 au fost aplicate conducătorilor auto pentru alte abateri. Totodată, alături de sancţiunea contravenţională principala, a fost aplicată şi cea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 30 de zile pentru cei 4 conducători auto depistaţi că au încălcat normele rutiere referitoare la neacordarea priorităţii de trecere pietonilor.
De asemenea, în perioada 10-12 august a.c., au fost desfăşurate acţiuni cu aparatele radar pe drumurile naţionale din judeţ, obiectivul principal fiind asigurarea unui climat de siguranţă rutieră sporită pe drumurile publice şi combaterea neregulilor privind viteza de deplasare a autovehiculelor. În cadrul acestor acţiuni, au fost aplicate 317 sancţiuni contravenţionale, din care 174 au fost aplicate conducătorilor de autovehicule care au depăşit viteza regulamentară de deplasare, fiind reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 10 permise de conducere, 1 pentru depăşirea vitezei regulamentare de deplasare cu peste 50 km/h, 2 pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, 6 pentru depăşirea neregulamentară şi 1 pentru alte abateri. Tot cu această ocazie, au fost constatate şi 2 infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.
Poliţia rutieră atrage atenţia tuturor participanţilor la trafic, indiferent de calitatea pe care o au, conducători auto/moto sau pietoni, cu privire la necesitatea respectării regulilor de circulaţie şi adoptarea unei conduite preventive pentru reducerea evenimentelor rutiere nedorite.
IPJ C-S
Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu