Manifestaţii în pieţele publice continuă în România, de câteva zile.
Mii de manifestanţi sunt în stradă în foarte multe judeţe ale ţării
Şi la Reşiţa, de câteva zile, sute de persoane, protestează în Centrul Civic în faţa Prefecturii
O delegaţie a manifestanţilor au depus o listă cu revendicări la prefectul judeţului Octavian Ţunea.
Miercuri, prefectul judeţului, Octavian Ţunea, le-a comunicat manifestanţilor că lista cu revendicări pe care aceştia au formulat-o a fost transmisă Guvernului.
De precizat ca prefectul judeţului, Octavian Ţunea, este printre puţinii prefecţi, care a discutat cu manifestanţii de la începutul protestelor.
Manifestările de la Reşiţa desfăşurându-se paşnic şi încheindu-se fără incidente
Preşedintele CJ, Sorin Frunzăverde, a făcut câteva precizări despre protestele din România şi în Caraş-Severin
„În democraţie, protestele sunt normale. Nu sunt de acord cu vandalismul pe care toată lumea îl respinge, iar acele momente de violenţă chiar nu sunt esenţele pentru aceste zile. Soluţia încetării lor este una politică, însă nu una de glazură, ci una reală “, a precizat Frunzăverde.
Mihai Orbulescu, Dumitru Alexa (ambii revoluţionari), În Centrul Civic la proteste
RăspundețiȘtergereAceşti indivizi până acuma când au luat avantajele care le aveau, nu au protestat. Să spună protestatarilor ce avantaje fabuloase, au avut ei atâţea ani şi să vedem ce vor zice protestatarii.
Dupa parerea mea este un enorm fas toata mascarada asta de revolutionarii,lideri politici, participanti la manifestari de catre toti obositii de la …. Daca calculam ca in tara au fost depistati in ultimul an circa 9000 de falsi revolutionari(au pierdut drepturile banesti) , vreo 1000 de falsi orbi si alte mii de falsi handicapati , toti fiind creatia colonului bolnav iliescian , si astia au iesit la demonstratie pentru ca au fost scosi de la troaca tinuti
RăspundețiȘtergere