Conform saitului www ziare.ro se arată că: In ultimele săptămâni, pe fondul înrăutăţirii situaţiei economice a Italiei, tot mai mulţi economişti atrag atenţia asupra iminentei ruperi a euro. Fostul şef al BERD avertizează chiar că există o probabilitate de 50% ca moneda unică să se prăbuşească înainte de Sărbătorile de Iarnă.
Chiar dacă dispariţia actualei monede euro este iminentă, aveasta va fi înlocuită cu o alta, care va fi adoptată doar de câteva ţări europene, susţine un politician olandez.
Liderii europeni şi-au luat angajamentul că vor face tot posibilul pentru a salva zona euro, chiar dacă aceasta se îndreaptă spre un dezastru.
Liderii europeni şi-au luat angajamentul că vor face tot posibilul pentru a salva zona euro, chiar dacă aceasta se îndreaptă spre un dezastru.
Asta pentru că distrugerea monedei unice ar avea consecinţe catastrofale, mult mai grave decât cele ale crizei financiare din 2008-2009, din SUA: multe state ar intra în incapacitate de plată, multe bănci ar falimenta.Totuşi, remarcă GÂNDUL, şansele ca zona Euro să se destrame au crescut alarmant, din cauza panicii financiare şi a deteriorării rapide a situaţiei economice. Şefa FMI, Christine Lagarde, citată de NAŢIONAL, a avertizat că în cazul unei eventuale „furtuni“ financiare în Europa, nicio ţară din lume nu este ferită.
Fostul director al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, economistul Jacques Attali afirmă că moneda unică se poate prăbuşi chiar înainte de Crăciun. Şi un fost politician olandez susţine că dispariţia actualei monede euro este iminentă, dar că va fi înlocuită cu o alta, aşa-numita „new euro“ sau „neuro“, care va fi adoptată doar în Germania şi în ţările nordice. COTIDIANUL aminteşte că ideea formării unei uniuni monetare în zona nordică a continentului nu este nouă, analistul suedez Gunnar Wetterberg sugerând, în urmă cu o lună, că ţările din partea de nord a continentului ar trebui să adopte o înţelegere de uniune, în cazul in care UE se va destrăma.

Ce va face însă ţara noastră în cazul în care euro „explodează“? Premierul Emil Boc a dat asigurări că România este pregătită şi pentru varianta în care situaţia economică se va înrăutăţi în aşa măsură, încât finanţarea deficitului bugetar să fie pusă în pericol: Ia bani de la FMI! JURNALUL NAŢIONAL aminteşte că autorităţile au decis în luna martie prelungirea înţelegerii cu FMI printr-un acord de tip preventiv în valoare de circa 3,5 miliarde de euro, plus 1,4 miliarde de euro de la UE, la care se adaugă 400 de milioane de euro de la Banca Mondială.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu