Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea si Evidenta Pasapoartelor Simple Caras-Severin a primit, in luna noiembrie, 525 de cereri, din care, 304 pentru eliberarea pasapoartelor simple electronice, iar restul, pentru cele temporare.
Din totalul cererilor primite, 100 au fost pentru pasapoarte electronice, depuse la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României in strainatate.
In aceeasi perioada, pentru 53 de persoane, instanta a dispus masura suspendarii dreptului la libera circulatie in strainatate. Dintre acestea, 12 nu detin pasapoarte, 23 detin pasapoarte expirate, iar 18 au pasapoarte valabile.
Tot in luna noiembrie, au fost efectuate mentiuni de restabilire a domiciliului in România, pentru cinci persoane.
In urma acestor activitati, de catre Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea si Evidenta Pasapoartelor Simple Caras-Severin, a fost incasata, la bugetul de stat, suma de aproape 40 mii lei, din care, din taxe consulare circa 39 mii lei, din amenzi contraventionale 180 lei, iar din taxe pentru eliberarea de adeverinte, peste 900 lei, dupa cum declara cms. sef de politie, Mircea Panete, seful Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea si Evidenta Pasapoartelor Simple Caras-Severin.
Reamintim ca pasapoartele temporare se elibereaza in aceeasi zi, iar pasaportul electronic, in termen de 14 zile calendaristice.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu