Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



joi, 13 martie 2025

Peste 27 de milioane de euro pentru New European Bauhaus, prin Programul Regional Vest: proiecte de revitalizare a spațiilor și clădirilor urbane

Primăriile municipiilor reședință de județ din Regiunea Vest pot accesa fonduri europene pentru proiecte-pilot de revitalizare și transformare a spațiilor și clădirilor urbane, care integrează principiile și valorile New European Bauhaus (NEB) printr-o

abordare multidisciplinară și colaborativă, cu accent pe aspectul estetic, medii de viață sănătoase și sigure, durabilitate, circularitate și incluziune.

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Vest, a lansat Ghidul solicitantului de finanțare pentru proiectele NEB.

Apelul dispune de un buget total în valoare de 27,8 milioane de euro. Proiectele vor putea fi depuse începând de astăzi, 13 martie 2025, ora 12:00, până în 15 decembrie 2025, ora 12:00.

Se finanțează:

·         Transformarea, reinventarea și revigorarea spațiilor publice urbane;

·         Reconversia funcțională și punerea în valoare a clădirilor destinate interacțiunilor sociale și activităților din domeniul culturii și educației culturale și artistice;

·         Conservarea și valorificarea patrimoniului cultural pentru activități din domeniul culturii și al educației culturale și artistice;

·         Crearea, modernizarea și extinderea infrastructurii verzi-albastre, inclusiv facilitarea biodiversității urbane;

·         Activități soft:            

-       pentru sprijinirea implementării principiilor de lucru NEB;

-       dedicate culturii și educației culturale și artistice, susținute în implementare și în perioada de durabilitate a proiectului;

-       pentru evidențierea impactului și beneficiilor proiectului și a valorilor și principiilor NEB avute în vedere în cadrul proiectului.

Valoarea maximă a finanțării nerambursabile care poate fi acordată este de 6,95 milioane euro. Contribuția proprie a solicitantului va fi de 2%.

Înainte de lansarea oficială a ghidului de finanțare, pe parcursul anului 2024 și la începutul anului 2025, ADR Vest, în calitate de Autoritate de Management pentru PR Vest, a organizat o serie de workshopuri cu potențialii beneficiari din regiune, cu scopul de a-i sprijini în identificarea și pregătirea proiectelor în spiritul valorilor și principiilor NEB. Detalii, aici.

„New European Bauhaus nu înseamnă simpla renovare a unor clădiri sau realizarea unor proiecte de infrastructură. Finanțăm proiecte-pilot care sunt sustenabile, deschise publicului, valoroase din punct de vedere estetic și realizate cu implicarea cetățenilor și a experților din diverse domenii – de la arhitectură și design, până la educație, știință și industrii creative. Sunt inițiative care readuc la viață spații și clădiri urbane și le oferă comunității. Așteptăm cu entuziasm să vedem cum aceste proiecte vor prinde viață și ne dorim ca ele să devină emblematice pentru Regiunea Vest și, de ce nu, pentru întreaga Românie”, a declarat Georgiana Radac, Șef al Autorității de Management PR Vest 2021-2027 din cadrul ADR Vest.

Ghidul de finanțare pentru componenta New European Bauhaus este disponibil pe site-ul PR Vest, aici.

Pentru informații suplimentare, nu ezitați să contactați Biroul de HelpDesk al ADR Vest: telefon - 0256-491.923, e-mail - helpdesk@adrvest.ro.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu