Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “SEMENIC” al județului Caraș-Severin au desfășurat 33 misiuni în zona de competență.
În această perioadă, pompierii militari cărășeni, împreună cu membrii serviciilor voluntare pentru situații de urgență, au acționat pentru stingerea unui numar de 16 incendii izbucnite la vegetație uscată, litieră de pădure și deșeuri menajere, în urma cărora au fost afectate aproximativ 108 ha de teren. Acestea s-au manifestat pe raza administrativ-teritorială a localităților Topleț, Borlova, Berzasca, Caransebeș, Oțelu-Roșu, Remetea-Pogănici, Mehadia, Cornuțel, Brebu, Rusca Montană, Poiana Buchin, Șumița, Mehadia, Dalci, Păltiniș, Ezeriș.
·
Informare
preventivă
Facem apel la cetățeni să dea dovadă
de responsabilitate și să conștientizeze că un simplu incendiu de vegetație uscată
se poate transforma într-un incendiu de proporții care poate genera pagube
materiale majore, dar și pierderi de vieți omenești.
!!NU UITAȚI!!
Nerespectarea prevederilor
legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii,
stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se
sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei și amendă de la 7.500 lei
la 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice de la
50.000 lei la 100.000 lei.
Un regim sancţionator distinct
este stabilit pentru arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei
ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice,
faptă care constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni
la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea
umană, animală sau vegetală
Ø Incendiu coș fum
Sâmbătă, în
jurul orei 15:00, pompierii
militari cărășeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui
incendiu produs la o locuință din localitatea Iablanița La fața locului s-au
deplasat pompierii de la Garda de intervenție Bozovici și de la Punctul de
Lucru B. Herculane, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Cel mai probabil, evenimentul a fost
cauzat de coșul de fum deteriorat
și necurățat de funingine. În urma
incendiului au ars acoperișul pe o suprafață de 15 mp și mobilierul din
interiorul unei camere (dormitor) și hol.
Pentru a preveni astfel de incidente, Inspectoratul pentru Situaţii de
Urgenţă “SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin recomandă respectarea următoarelor
măsuri de apărare împotriva incendiilor:
ü
Curăţarea
periodică a coşurilor de fum pentru a îndepărta funinginea depusă și întreţinerea
acestora prin zugrăvire spre a observa şi repara eventualele fisuri apărute;
ü
Verificarea
canalelor și coșurilor de evacuare a fumului pentru ca acestea să nu prezinte fisuri
care să permită scânteilor să aprindă materialele combustibile din apropiere;
ü
Montarea
unei bucăți de tablă pe podea, în faţa sobei, pentru a proteja zona de cădere a
jarului;
ü
Depozitarea
materialelor combustibile la o distanţă sigură față de sobe;
ü
Evitarea
utilizării combustibililor inflamabili, precum benzina, pentru aprinderea
focului;
ü
Folosirea
lemnelor potrivite ca dimensiuni pentru vatra focarului, închiderea ușei sobei şi
evitarea supraîncălzirii acesteia.
Ø Incendiu autoturism
Totodată, în cursul zilei de ieri, salvatorii cărășeni au acționat pentru stingerea unui incendiu produs la două autoturisme în Poiana Buchin. Din fericire nu s-au înregistrat victime.
Ø Accident rutier
În ultimele 48 de ore, pompierii militari au acționat
pentru acordarea asistenței medicale și asigurarea măsurilor specifice în cazul
a unui accident rutier petrecut pe raza localității Reșița. Pompierii militari au
asigurat măsurile de apărare împotriva incendiilor la fața locului. Din fericire,
nu s-au înregistrat victime.
În perioada de referinţă, s-au înregistrat 14 intervenţii pentru acordarea primului ajutor calificat și asistența persoanelor aflate în dificultate.
În
continuare, pompierii militari cărăşeni rămân la datorie, 24 de ore din 24, pentru
gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea de ajutor persoanelor
aflate în dificultate.
Informaţii
despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot fi
obţinute prin accesarea platformei naţionale de pregătire în situaţii de
urgenţă https://fiipregatit.ro
și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store
și Google Play.
COMPARTIMENTUL
INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu