Șase bărbați din Vietnam și unul din Bangladesh au fost îndepărtați sub escortă din România, în urma unei acțiuni organizate de polițiștii de imigrări din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Arad.
Străinii, cu vârste între 34 și 42 de ani, au intrat legal în țară, în anul 2024, în scop de muncă, însă au fost depistați fie în tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, fie în situație de ședere ilegală.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că cei șase cetățeni vietnamezi au fost identificați în timp ce încercau să iasă ilegal din România, iar bărbatul din Bangladesh a fost depistat în ședere ilegală. După verificări, aceștia au fost luați în custodie publică până la finalizarea procedurilor de îndepărtare de pe teritoriul României.
La data de 2 februarie a.c., polițiștii de imigrări au organizat și coordonat misiunea de îndepărtare sub escortă a acestora până la Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj.
Față de persoanele în cauză a fost dispusă măsura interzicerii, pentru o perioadă de 5 ani, după ieșirea de pe teritoriul Uniunii Europene, Spațiului Economic European și Confederației Elvețiene, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Arad.
Polițiștii de imigrări acționează constant pentru combaterea șederii ilegale și menținerea unui climat de siguranță.
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu