Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



marți, 11 februarie 2025

CONCURS NAȚIONAL “ȘTIU ȘI APLIC – SECURITATEA ȘI SĂNĂTATEA ÎN MUNCĂ SE DEPRIND DE PE BĂNCILE ȘCOLII”

 
Inspecția Muncii desfășoară, prin inspectoratele teritoriale de muncă, împreună cu inspectoratele școlare județene, o acțiune denumită CONCURS NAȚIONAL “ȘTIU ȘI APLIC – SECURITATEA ȘI SĂNĂTATEA ÎN MUNCĂ SE DEPRIND DE PE BĂNCILE ȘCOLII” care are ca principal obiectiv pregătirea tinerei generații în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă înainte de a debuta în activităţile profesionale viitoare.
Grupul țintă este format din elevii învățământului profesional, elevii de liceu din filiera teoretică, profilurile umanist și real; filiera tehnologică (profilurile tehnic, servicii, resurse naturale și protecția mediului) și filiera vocațională cu profilurile teologic, sportiv, artistic și pedagogic, și, în același timp, din cadrele didactice ale acestor categorii de elevi.
Astfel, în intervalul ianuarie – mai 2025 se desfăşoară Campania naţională „Valenţele culturale ale securităţii şi sănătăţii în muncă” pentru formarea unei culturi de prevenire în rândul tinerilor din licee şi şcoli profesionale.
Conform statisticilor anuale ale Uniunii Europeane, tinerii lucrători cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani au un procent mai mare de accidentare decât alte categorii de lucrători, iar o parte din cauzele principale sunt lipsa de experiență, lipsa de informare, lipsa cunoştinţelor de bază din sfera securităţii şi sănătăţii în muncă.
Tot datele statistice indică faptul că, din cauza condiţiilor sociale în care trăiesc, tinerii lucrători români caută locuri de muncă după împlinirea vârstei de 16 ani şi chiar mai devreme, iar o parte dintre ei acceptă să lucreze fără forme legale sau să presteze munci nepotrivite și riscante expunându-se astfel riscului de accidentare urmare faptului că nu își cunosc drepturile și, implicit, nu sesizează inspectoratele teritoriale de muncă.
Pentru scăderea ratei de accidentare a tinerilor lucrători, un rol major îl au unitățile de învăţământ care pot dezvolta o cultură de prevenire a riscurilor, prin informarea şi educarea tinerilor în ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea în muncă și modalitățile de a lucra în condiţii de siguranță.
Amintim faptul că instituția noastră are încheiat un protocol de colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin privind organizarea concursului cu ajutorul cadrelor didactice și specialiștii Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraș-Severin coordonați de domnul Marius Mihai Bălean - inspector șef adjunct securitate și sănătate în muncă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu