Iar pentru asta nu e nevoie de modificarea Constituției, care prevede că doar deciziile CCR sunt definitive, nu și hotărârile; Prin modificarea a două legi – cea de funcționare a CCR și cea pentru alegerea președintelui țării – se poate aduce un dram de echitate în alegerile prezidențiale din România
De unde am plecat?
Problema caracterului definitiv (sau nu) al hotărârilor CCR s-a pus în mod foarte serios odată cu implicarea CCR, peste limitele obişnuite şi cu rezultate stranii, în procesul electoral privind alegerile prezidenţiale.
Iniţial, a venit o „bombiţă" de la CCR, cu o hotărâre prin care un candidat la alegerile prezidenţiale din 2024 a fost eliminat din cursă pe motiv că nu pare a iubi suficient de mult Constituţia „care este", UE şi NATO, pentru că a formulat mai multe critici la adresa acestora. S-a încercat atacarea acestei hotărâri a CCR (subliniem, este hotărâre, nu decizie) la diverse instanţe, în diferite modalităţi, dar fără succes, pe motiv că legea prevede că hotărârile CCR sunt definitive şi, în consecinţă, nu sunt supuse căilor de atac.
„Bombiţa" de la CCR a fost urmată de o „nucleară", dată tot printr-o hotărâre a CCR, prin care, la 6 decembrie 2024, au fost anulate total („Total Annihilation") alegerile prezidenţiale din 2024, inclusiv turul I (validat iniţial tot de CCR) şi turul II, care începuse, în străinătate.
Candidaţii şi formaţiunile politice care s-au considerat prejudiciaţi prin această hotărâre a CCR au încercat, de asemenea, să o atace la diferite instanţe, direct sau indirect (inclusiv, prin atacarea unei hotărâri a BEC, dată în executarea – prematură – a hotărârii CCR), dar nu au avut câştig de cauză, din motive, pur formale, care s-au rezumat la faptul că în lege nu se prevede nicio cale de atac împotriva hotărârilor CCR, care sunt definitive. Nimeni nu s-a putut pronunţa pe fondul, pe corectitudinea hotărârilor CCR pronunţate în materia alegerilor prezidenţiale, pentru simplul motiv că legea CCR nu permite atacarea/contestarea hotărârilor CCR. Or, legea CCR este mai ceva ca Tablele lui Moise.
Imposibilitatea verificării corectitudinii hotărârilor CCR de către o altă entitate, mai puţin politică şi ceva mai imparţială, cum ar fi o instanţă de judecată, a creat un sentiment de frustrare în societate şi o tensiune socială foarte vizibilă, care se menţine şi în prezent, fiind foarte posibil ca tensiunile să exacerbeze odată cu reluarea alegerilor prezidenţiale, la 4 mai 2025.
Din nou, anterior alegerilor din 4 mai 2025, va avea loc o fază preliminară, de „preselecţie" a candidaţilor la CCR, care se poate solda cu eliminarea unor candidaţi printr-o hotărâre a CCR.
Din nou, alegerile vor putea fi anulate printr-o hotărâre a CCR, dacă nu iese cine trebuie.
Din nou, acele hotărâri ale CCR, prin care un candidat este eliminat/invalidat sau prin care alegerile sunt anulate/invalidate, nu vor putea fi atacate nicăieri şi din nou se vor genera valuri de frustrare în societate. Nu se poate estima cu exactitate cât de mari vor fi aceste valuri, unii vorbesc de un tsunami, alţii, de o simplă maree.
Ce zic legile și Constituția în vigoare
Potrivit art. 147 al. 4 din Constituție, deciziile Curţii Constituţionale (CCR) se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Cu alte cuvinte, deciziile CCR sunt definitive, nefiind supuse unei căi de atac.
După cum se observă, Constituția nu se referă și la hotărârile sau avizele pe care le emite CCR. Ci, doar la deciziile CCR.
Potrvit art. 11 al. 1 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, CCR pronunță decizii, hotărâri și emite avize. Același text de lege prevede că:
– deciziile se pronunță atunci când CCR soluționează probleme de (ne)constituționalitate,
– hotararile se pronunță, în general, în chestiuni de natură electorală (alegeri prezidențiale, referendum etc.),
– avizele privesc propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României (au rol consultativ).
Prin adăugare la Constituție, care, după cum am precizat anterior, se referă doar la deciziile CCR, în Legea CCR (art. 11 al. 3 din Legea 47/1992) s-a prevăzut că și hotărârile CCR sunt definitive, deci nu sunt supuse unei căi de atac („Deciziile și hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor."). Această prevedere din lege poate fi modificată, prin modificarea textului care prevede că și hotarârile CCR sunt definitive, pentru a se reveni la prevederea din Constituție, potrivit căreia doar deciziile CCR sunt defintive, nu si alte soluții pronunțate de CCR.
Care ar fi soluția pentru rezolvarea acestei probleme?
Soluția pentru problema creată de inatacabilitatea hoărârilor CCR pare evdientă și simplă: introducerea în lege a unor prevederi care să permită atacarea hotărârilor CCR la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Nu e nevoie de modificarea Constituției, deoarece, în art. 147 al. 4, ea se referă, strict, la caracterul definitiv al deciziilor CCR (nu și al hotărârilor CCR).
Este suficientă doar modificarea a două legi (Legea 47/1997 și Legea 370/2004), după cum vom dezvolta mai jos, în sensul introducerii unei căi de atac împotriva hotărârilor CCR.
Deciziile CCR vor rămâne, în continuare, definitive, deoarece calea de atac va fi prevăzută în lege doar pentru hotărârile CCR, nu și pentru deciziile CCR, respectând astfel prevederile art. 147 al. 4 din Constituție, care se referă, strict, la caracterul defintiv al deciziilor CCR, fără a se referi și la hotărârile CCR.
După cum am arătat anteriror, hotărârile CCR se pronunță, în general, în materie electorală (alegeri prezidențiale, referendum).
Este de menționat că, în cazul celorlalte categorii de alegeri, în afară de cele prezidențiale, rolul CCR este jucat de BEC (Biroul Electoral Central), ale cărui hotărâri pot fi atacate la instanța de judecată. Deci, în prezent, alegerile prezidențiale sunt singurele alegeri în care hotărârile entității care le „supervizează" (la prezidențiale, CCR este superioară BEC-ului) nu pot fi atacate, nici la o instanță de judecată, nici la altă entitate.
De ce o instanță de judecată ar trebui să verifice hotărârile CCR?
CCR nu face parte din sistemul instanțelor de judecată, fiind o entitate politico-jurisdicțională, ai cărei membri sunr denumiți, impropriu, „judecători" (așa cum și foștii gardieni publici sunt acum impropriu denumiți „poliție locală"). „Judecătorii" CCR sunt desemnați de către politicieni (președintele țării, deputați, senatori) dintre persoanele cu pregătire juridică, inclusiv dintre politicieni. Nu există o carieră profesională, nu există condiția unui trecut lipsit de politică măcar pentru o perioadă relevantă de timp. Azi ești membru de partid, cu carnet de peste 15-20 de ani, mâine ești judecător CCR, numit de „ai tăi" din Parlament (desigur, doar dacă „ai tăi" sunt din majoritatea parlamentară). Ca printr-o minune, pentru uzul naivilor, azi ești membru de partid cu vechime, mâine ești „judecător endependent" la CCR. Va uita „judecătorul endependent" de la CCR de partidul în care a activat 15-20 de ani și care l-a „făcut om", oferindu-i o funcție plină de bani și privilegii, la CCR?
Cel puţin la nivel teoretic, instanţele de judecată sunt apolitice, imparţiale şi independente. Judecătorii, deşi au, fiecare, simpatii şi antipatii politice, ca orice om, nu fac parte dintr-un partid, au o carieră profesională, care implică profesionalism, o atitudine corectă şi apolitică. Ca „judecător de scaun", se formează, cu timpul, un reflex al independenţei. Desigur, nu trebuie idealizat, nici instanţele nu sunt perfecte, şi acolo apar suficiente soluţii ciudate. Dar, în comparaţie cu CCR, măcar pentru instanţe există nişte premise obiective, privind selecţia şi cariera profesională, care, cel puţin, creează mai multe şanse de a ajunge în faţa unui complet ceva mai obiectiv decât CCR.
De ce Înalta Curte de Casație și Justiție?
Având în vedere importanța problemelor care pot fi soluționate prin hotărârile CCR, inclusiv anularea alegerilor, este rezonabil ca instanța de control judiciar pentru hotărârile CCR să fie ÎCCJ, și nu o instanță inferioară instanței supreme.
Cum ar arăta textele de modificare a Legii 47/1997 și a Legii 370/2004?
Ar trebui modificat art. 11 al. 3 din Legea 47/1997, pentru a prevedea că hotărârile CCR nu sunt definitive. O modalitate tehnică ar fi modificarea formei actuale a art. 11 al. 3 („Deciziile și hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.") dupa cum urmează:
„Art. 11.-
(...)
(3) Hotărârile definitive și deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.")
Ar trebui modificată și Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, prin introducerea unei căi de atac împotriva hotărârilor CCR. Astfel, după art. 54 din Legea 370/2004, ar trebui introdus un nou articol, art. 54/1, cu următorul conținut:
„Art. 54/1.-
(1) Hotărârile Curții Constituționale pronunțate în legătură cu respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi confirmarea rezultatelor sufragiului se motivează până la data pronunțării și pot fi contestate în scris de orice persoană fizică sau juridică interesată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în termen de cel mult 48 de ore de la pronunțare.
(2) Înalta Curte de Casație și Justiție se pronunță asupra contestațiilor împotriva hotărârilor Curții Constituționale în termen de cel mult 5 zile de la înregistrarea contestației, prin hotărâri definitive, care se comunică Biroului Electoral Central."
Până când ar trebui modificate cele două legi?
Legile ar trebui modificate relativ urgent, până la data depunerii candidaturilor pentru alegerile din 4 mai 2025. Pentru că, după depunerea candidaturilor, ele vor putea fi contestate la CCR și de atunci încolo se va pune problema posibilității de contestare a hotărârilor CCR pronunțate în materie electorală, inclusiv a celor prin care sunt excluși candiați sau sunt invalidate/anulate alegeri. Potrivit art. 27 al. 1 din Legea 370/2004, propunerile de candidaţi pentru alegerea Preşedintelui României se depun la Biroul Electoral Central, cel mai târziu cu 50 de zile înainte de data alegerilor. Cum alegerile vor avea loc pe 4 mai 2025, cadidaturile vor trebui depuse până la 14 martie 2025. Deci, tot până la 14 martie 2025 ar trebui adoptate modificările legilor menționate mai sus. Asta, dacă vrem să aducem un dram de echitate pentru alegerile prezidențiale. Dacă nu, nu.
COMUNICAT - APADOR-CH
De unde am plecat?
Problema caracterului definitiv (sau nu) al hotărârilor CCR s-a pus în mod foarte serios odată cu implicarea CCR, peste limitele obişnuite şi cu rezultate stranii, în procesul electoral privind alegerile prezidenţiale.
Iniţial, a venit o „bombiţă" de la CCR, cu o hotărâre prin care un candidat la alegerile prezidenţiale din 2024 a fost eliminat din cursă pe motiv că nu pare a iubi suficient de mult Constituţia „care este", UE şi NATO, pentru că a formulat mai multe critici la adresa acestora. S-a încercat atacarea acestei hotărâri a CCR (subliniem, este hotărâre, nu decizie) la diverse instanţe, în diferite modalităţi, dar fără succes, pe motiv că legea prevede că hotărârile CCR sunt definitive şi, în consecinţă, nu sunt supuse căilor de atac.
„Bombiţa" de la CCR a fost urmată de o „nucleară", dată tot printr-o hotărâre a CCR, prin care, la 6 decembrie 2024, au fost anulate total („Total Annihilation") alegerile prezidenţiale din 2024, inclusiv turul I (validat iniţial tot de CCR) şi turul II, care începuse, în străinătate.
Candidaţii şi formaţiunile politice care s-au considerat prejudiciaţi prin această hotărâre a CCR au încercat, de asemenea, să o atace la diferite instanţe, direct sau indirect (inclusiv, prin atacarea unei hotărâri a BEC, dată în executarea – prematură – a hotărârii CCR), dar nu au avut câştig de cauză, din motive, pur formale, care s-au rezumat la faptul că în lege nu se prevede nicio cale de atac împotriva hotărârilor CCR, care sunt definitive. Nimeni nu s-a putut pronunţa pe fondul, pe corectitudinea hotărârilor CCR pronunţate în materia alegerilor prezidenţiale, pentru simplul motiv că legea CCR nu permite atacarea/contestarea hotărârilor CCR. Or, legea CCR este mai ceva ca Tablele lui Moise.
Imposibilitatea verificării corectitudinii hotărârilor CCR de către o altă entitate, mai puţin politică şi ceva mai imparţială, cum ar fi o instanţă de judecată, a creat un sentiment de frustrare în societate şi o tensiune socială foarte vizibilă, care se menţine şi în prezent, fiind foarte posibil ca tensiunile să exacerbeze odată cu reluarea alegerilor prezidenţiale, la 4 mai 2025.
Din nou, anterior alegerilor din 4 mai 2025, va avea loc o fază preliminară, de „preselecţie" a candidaţilor la CCR, care se poate solda cu eliminarea unor candidaţi printr-o hotărâre a CCR.
Din nou, alegerile vor putea fi anulate printr-o hotărâre a CCR, dacă nu iese cine trebuie.
Din nou, acele hotărâri ale CCR, prin care un candidat este eliminat/invalidat sau prin care alegerile sunt anulate/invalidate, nu vor putea fi atacate nicăieri şi din nou se vor genera valuri de frustrare în societate. Nu se poate estima cu exactitate cât de mari vor fi aceste valuri, unii vorbesc de un tsunami, alţii, de o simplă maree.
Ce zic legile și Constituția în vigoare
Potrivit art. 147 al. 4 din Constituție, deciziile Curţii Constituţionale (CCR) se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Cu alte cuvinte, deciziile CCR sunt definitive, nefiind supuse unei căi de atac.
După cum se observă, Constituția nu se referă și la hotărârile sau avizele pe care le emite CCR. Ci, doar la deciziile CCR.
Potrvit art. 11 al. 1 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, CCR pronunță decizii, hotărâri și emite avize. Același text de lege prevede că:
– deciziile se pronunță atunci când CCR soluționează probleme de (ne)constituționalitate,
– hotararile se pronunță, în general, în chestiuni de natură electorală (alegeri prezidențiale, referendum etc.),
– avizele privesc propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României (au rol consultativ).
Prin adăugare la Constituție, care, după cum am precizat anterior, se referă doar la deciziile CCR, în Legea CCR (art. 11 al. 3 din Legea 47/1992) s-a prevăzut că și hotărârile CCR sunt definitive, deci nu sunt supuse unei căi de atac („Deciziile și hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor."). Această prevedere din lege poate fi modificată, prin modificarea textului care prevede că și hotarârile CCR sunt definitive, pentru a se reveni la prevederea din Constituție, potrivit căreia doar deciziile CCR sunt defintive, nu si alte soluții pronunțate de CCR.
Care ar fi soluția pentru rezolvarea acestei probleme?
Soluția pentru problema creată de inatacabilitatea hoărârilor CCR pare evdientă și simplă: introducerea în lege a unor prevederi care să permită atacarea hotărârilor CCR la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Nu e nevoie de modificarea Constituției, deoarece, în art. 147 al. 4, ea se referă, strict, la caracterul definitiv al deciziilor CCR (nu și al hotărârilor CCR).
Este suficientă doar modificarea a două legi (Legea 47/1997 și Legea 370/2004), după cum vom dezvolta mai jos, în sensul introducerii unei căi de atac împotriva hotărârilor CCR.
Deciziile CCR vor rămâne, în continuare, definitive, deoarece calea de atac va fi prevăzută în lege doar pentru hotărârile CCR, nu și pentru deciziile CCR, respectând astfel prevederile art. 147 al. 4 din Constituție, care se referă, strict, la caracterul defintiv al deciziilor CCR, fără a se referi și la hotărârile CCR.
După cum am arătat anteriror, hotărârile CCR se pronunță, în general, în materie electorală (alegeri prezidențiale, referendum).
Este de menționat că, în cazul celorlalte categorii de alegeri, în afară de cele prezidențiale, rolul CCR este jucat de BEC (Biroul Electoral Central), ale cărui hotărâri pot fi atacate la instanța de judecată. Deci, în prezent, alegerile prezidențiale sunt singurele alegeri în care hotărârile entității care le „supervizează" (la prezidențiale, CCR este superioară BEC-ului) nu pot fi atacate, nici la o instanță de judecată, nici la altă entitate.
De ce o instanță de judecată ar trebui să verifice hotărârile CCR?
CCR nu face parte din sistemul instanțelor de judecată, fiind o entitate politico-jurisdicțională, ai cărei membri sunr denumiți, impropriu, „judecători" (așa cum și foștii gardieni publici sunt acum impropriu denumiți „poliție locală"). „Judecătorii" CCR sunt desemnați de către politicieni (președintele țării, deputați, senatori) dintre persoanele cu pregătire juridică, inclusiv dintre politicieni. Nu există o carieră profesională, nu există condiția unui trecut lipsit de politică măcar pentru o perioadă relevantă de timp. Azi ești membru de partid, cu carnet de peste 15-20 de ani, mâine ești judecător CCR, numit de „ai tăi" din Parlament (desigur, doar dacă „ai tăi" sunt din majoritatea parlamentară). Ca printr-o minune, pentru uzul naivilor, azi ești membru de partid cu vechime, mâine ești „judecător endependent" la CCR. Va uita „judecătorul endependent" de la CCR de partidul în care a activat 15-20 de ani și care l-a „făcut om", oferindu-i o funcție plină de bani și privilegii, la CCR?
Cel puţin la nivel teoretic, instanţele de judecată sunt apolitice, imparţiale şi independente. Judecătorii, deşi au, fiecare, simpatii şi antipatii politice, ca orice om, nu fac parte dintr-un partid, au o carieră profesională, care implică profesionalism, o atitudine corectă şi apolitică. Ca „judecător de scaun", se formează, cu timpul, un reflex al independenţei. Desigur, nu trebuie idealizat, nici instanţele nu sunt perfecte, şi acolo apar suficiente soluţii ciudate. Dar, în comparaţie cu CCR, măcar pentru instanţe există nişte premise obiective, privind selecţia şi cariera profesională, care, cel puţin, creează mai multe şanse de a ajunge în faţa unui complet ceva mai obiectiv decât CCR.
De ce Înalta Curte de Casație și Justiție?
Având în vedere importanța problemelor care pot fi soluționate prin hotărârile CCR, inclusiv anularea alegerilor, este rezonabil ca instanța de control judiciar pentru hotărârile CCR să fie ÎCCJ, și nu o instanță inferioară instanței supreme.
Cum ar arăta textele de modificare a Legii 47/1997 și a Legii 370/2004?
Ar trebui modificat art. 11 al. 3 din Legea 47/1997, pentru a prevedea că hotărârile CCR nu sunt definitive. O modalitate tehnică ar fi modificarea formei actuale a art. 11 al. 3 („Deciziile și hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.") dupa cum urmează:
„Art. 11.-
(...)
(3) Hotărârile definitive și deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.")
Ar trebui modificată și Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, prin introducerea unei căi de atac împotriva hotărârilor CCR. Astfel, după art. 54 din Legea 370/2004, ar trebui introdus un nou articol, art. 54/1, cu următorul conținut:
„Art. 54/1.-
(1) Hotărârile Curții Constituționale pronunțate în legătură cu respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi confirmarea rezultatelor sufragiului se motivează până la data pronunțării și pot fi contestate în scris de orice persoană fizică sau juridică interesată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în termen de cel mult 48 de ore de la pronunțare.
(2) Înalta Curte de Casație și Justiție se pronunță asupra contestațiilor împotriva hotărârilor Curții Constituționale în termen de cel mult 5 zile de la înregistrarea contestației, prin hotărâri definitive, care se comunică Biroului Electoral Central."
Până când ar trebui modificate cele două legi?
Legile ar trebui modificate relativ urgent, până la data depunerii candidaturilor pentru alegerile din 4 mai 2025. Pentru că, după depunerea candidaturilor, ele vor putea fi contestate la CCR și de atunci încolo se va pune problema posibilității de contestare a hotărârilor CCR pronunțate în materie electorală, inclusiv a celor prin care sunt excluși candiați sau sunt invalidate/anulate alegeri. Potrivit art. 27 al. 1 din Legea 370/2004, propunerile de candidaţi pentru alegerea Preşedintelui României se depun la Biroul Electoral Central, cel mai târziu cu 50 de zile înainte de data alegerilor. Cum alegerile vor avea loc pe 4 mai 2025, cadidaturile vor trebui depuse până la 14 martie 2025. Deci, tot până la 14 martie 2025 ar trebui adoptate modificările legilor menționate mai sus. Asta, dacă vrem să aducem un dram de echitate pentru alegerile prezidențiale. Dacă nu, nu.
COMUNICAT - APADOR-CH
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu