Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



miercuri, 12 februarie 2025

ANCOM: Peste 4.200 de controale si sanctiuni de peste 2,5 milioane de lei in sectorul telecom in 2024


In anul 2024, ANCOM a efectuat 4.241 de controale pentru a asigura aplicarea si respectarea legislatiei si a reglementarilor din domeniul comunicatiilor electronice si al serviciilor postale, impuse de Autoritate in vederea promovarii concurentei si pentru protejarea drepturilor si intereselor utilizatorilor. In urma acestor actiuni, Autoritatea a emis 103 notificari si a aplicat 825 de avertismente si 490 de amenzi contraventionale si administrative, insumand 2.577.500 de lei, suma provenita din amenzile contraventionale facandu-se venit la bugetul de stat.



Piata comunicatiilor electronice

In 2024, ANCOM a desfasurat 2.350 de actiuni de control pe piata de comunicatii electronice, in urma carora contravenientii au primit 103 notificari, 211 avertismente si 159 amenzi, in valoare totala de 1.073.000 de lei.

83 de amenzi contraventionale in cuantum total de 757.500 de lei au fost aplicate furnizorilor de servicii de telefonie, cele mai multe amenzi fiind aplicate pentru nerespectarea regulamentului de roaming, incalcarea obligatiilor privind incheierea contractelor cu utilizatorii finali, deficiente in procesul de portare, modalitatea de transmitere a notificarii unilaterale ca urmare a modificarii contractelor incheiate cu utilizatorii finali. Cea mai mare amenda, in cuantum de 40.000 de lei, a fost aplicata pentru nerespectarea regulamentului de roaming.

1 amenda contraventionala in cuantum de 35.000 de lei a fost aplicata de ANCOM unui furnizor de servicii de acces la internet pentru furnizarea de servicii de comunicatii electronice fara a avea un contract incheiat cu abonatul in conformitate cu dispozitiile legale.

3 amenzi contraventionale in valoare totala de 20.000 de lei au fost aplicate si furnizorilor de servicii de televiziune si radiodifuziune sonora (RTV), in principal pentru nerespectarea datelor tehnice, a parametrilor ori a conditiilor cuprinse in autorizatiile tehnice.

Furnizorii de retele de televiziune prin cablu (CATV) au fost sanctionati cu 21 de amenzi contraventionale in valoare totala de 134.000 de lei, majoritatea aplicate pentru nerespectarea conditiilor prevazute in regimul de autorizare generala. Cea mai mare amenda aplicata in acest sector a fost de 10.000 de lei.

In domeniul radiocomunicatiilor (RC), ANCOM a aplicat 5 amenzi in cuantum total de 75.000 de lei pentru utilizarea unor frecvente fara a detine licenta sau nerespectarea parametrilor tehnici si operationali ai statiilor radio. Cea mai mare amenda, in cuantum de 50.000 de lei, a fost aplicata pentru producerea de interferente prejudiciabile asupra unui serviciu de radiocomunicatii autorizat conform legii, pentru care trebuie asigurata protectie radioelectrica.




Piata echipamentelor radio si compatibilitate electromagnetica

Pe piata echipamentelor radio si compatibilitatii electromagnetice, ANCOM a efectuat 1.299 de controale, in urma carora au fost aplicate 410 avertismente si 239 de amenzi contraventionale in valoare totala de 894.000 de lei. Cea mai mare amenda, in valoare de 22.500 de lei, a fost aplicata unui distribuitor pentru punerea pe piata a echipamentelor radio fara aplicarea marcajului CE, incalcand cerintele de conformitate.

In domeniul compatibilitatii electromagnetice, cea mai mare amenda, in valoare de 7.000 de lei, a fost aplicata unui producator pentru nerespectarea obligatiei de aplicare a marcajului CE.




Piata serviciilor postale

Pe piata serviciilor postale, ANCOM a efectuat in anul 2024 un numar de 592 actiuni de control, in urma carora a aplicat 204 avertismente si 92 de amenzi contraventionale, in cuantum total de 610.500 lei. Cele mai frecvente incalcari au vizat nerespectarea obligatiilor impuse prin regimul de autorizare generala, cea mai mare amenda, in valoare de 25.000 lei, fiind aplicata pentru nerespectarea continutului avizelor postale.

Din totalul controalelor, 3 actiuni de control au vizat Compania Nationala Posta Romana (CNPR) in calitatea sa de furnizor de serviciu universal. In urma verificarilor, ANCOM a aplicat 2 avertismente si 1 amenda in valoare de 30.000 lei. Principalele nereguli identificate au fost legate de nerespectarea modalitatilor de predare a trimiterilor postale catre destinatari, nerespectarea cerintelor privind datele inscrise in avizele postale, neprestarea serviciilor postale si lipsa inscriptionarii/marcarii trimiterilor postale.



Persoana de contact: Anca Gabriela CALIN, Sef serviciu Comunicare si Informare Publica, tel. 0372.845.414

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) este instituţia care promovează interesele utilizatorilor de servicii de comunicații electronice, servicii poștale și servicii digitale în contextul tranziției la societatea Gigabit, prin valorificarea optimă a mixului de instrumente de administrare și reglementare aflate la dispoziția Autorității. Pentru mai multe detalii despre activitatea ANCOM vizitați www.ancom.ro, infocentru.ancom.ro, www.portabilitate.ro și www.veritel.ro. Pentru a testa și monitoriza calitatea serviciului de internet, accesați www.netograf.ro. Pentru a consulta acoperirea cu semnal mobil a localităților, drumurilor naționale și județene din România, accesați www.aisemnal.ro. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu