În data de 08.04.2022, în jurul
orei 06.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră
Naidăș, judeţul Caraș-Severin, au desfăşurat o acţiune specifică pe linia
prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă.
Astfel, în localitatea Răcășdia,
pe DN57, polițiștii de frontieră aflați în misiune au procedat la oprirea unui
autovehicul marca Audi A4 de culoare neagră, înmatriculat în Belgia. Șoferul nu
a oprit la semnalele polițiștilor, aceștia procedând la urmărirea acestuia. La
scurt timp, mașina a fost depistată pe o stradă lăturalnică a localității.
Șoferul părăsise mașina, iar în interiorul vehiculului au fost identificaţi
șase cetățeni străini, fără documente de identitate asupra lor.
În urma căutărilor, polițiștii de
frontieră au reușit să-l găsească pe șoferul fugar, un cetățean român cu
domiciliu în Bihor, acesta fiind condus la sectorul PF pentru continuarea
cercetărilor.
În cadrul verificărilor
preliminare s-a stabilit faptul că cele șase persoane sunt cetățeni din
India, toţi bărbaţi, cu vârste cuprinse
între 18 şi 30 de ani, declarând că doreau să ajungă în municipiul Timișoara,
cu sprijinul cetățeanului român
În cauză,
poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub coordonarea unui procuror din
cadrul Tribunalului Caraş-Severin, pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat,
faţă de cetăţenii indieni.
Deasemenea, cetățeanul romîn este cercetat pentru
infracțiunea de trafic de migranți,
iar pe numele acestuia s-a dispus măsura controlului
judiciar pentru 60 de zile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu