Planeta Pământ (numită și Terra sau „Planeta albastră”) este a treia planetă după distanță față de Soare și a cincea ca mărime în sistemul solar. Satelitul ei natural este Luna.
Suprafața Pământului este acoperită
în proporție de 70,8% de apă, restul de 29,2% fiind solid și "uscat".
Zona acoperită de apă este împărțită în oceane, iar uscatul se subîmparte în
continente.
Câteva dintre dezastrele naturale
care au avut loc în perioada ianuarie-aprilie 2022:
- încalzierea globală:creșterea
continuă a temperaturilor medii înregistrate ale atmosferei în imediata
apropiere a solului, precum și a apei oceanelor, constatată în ultimele două
secole, dar mai ales în ultimele două decenii;
- schimbări
climatice - ultimele date științifice arată că globul pământesc se
încălzeşte, clima se modifică, iar fenomenele meteorologice extreme sunt tot
mai frecvente: inundații, secetă, furtuni, creşterea temperaturilor medii la
nivel global, creşterea nivelului mării, micşorarea calotei glaciare, deșertul
înflorit – toate sunt semne ale schimbărilor climatice. Anul acesta a înflorit
Deșertul Namib di Africa;
- temperaturi
extreme:în Mexic și Thailanda (foarte cald), Canada și Peru (foarte frig) etc;
- poluarea atmosferică: provenită, în principal, din industrie, transport, producția de energie și agricultură poate provoca afecțiuni cardiovasculare și respiratorii, precum și cancer, fiind principala cauză legată de mediu a deceselor premature în UE. Ea are un impact negativ asupra calității apei și solului și dăunează ecosistemelor prin eutrofizare (excesul de poluare cu azot) și ploaie acidă. Poluarea aerului se datorează și altor cauze, spre exemplu un val uriaş de praf saharian care se abate peste Europa;
- defrițări masive în țara și străinătate;
- furtuni solare au fost înregistrate pe data de:4,14, 20,21 aprilie etc;
- secetă în: România (Moldova, Dobrogea, Centru și Sudul Olteniei, Estul Transilvaniei, Vestul Banatului și Crișanei), Insulele Marshall, America, Madagascar, Coreea de Sud etc;
-
inundații
în: Africa de Sud, Australia, Columbia, Ecuador, Filipine, Republica
Dominicană, Rusia etc;
-
furtuni în:America,
Brunei, China, Costa Rica, India, Italia, Singapore, Noua Zeelandă etc;
- incendii în: America, Australia, Bangladesh, China, Honduras, Mexic, Mongolia, România, Siberia, Vietnam etc;
- tornade:în America;
- tsunami :Australia, Iran etc;
- moartea albinelor în Canada, America;
- erupții vulcanice: 43
de vulcani au erupt numai luna aceasta: Nevada del Ruiz din Columbia,
Sabancaya-Peru, Karymsky-Rusia, Reventador și Sangay-Ecuador, Fuego-Guatemala
etc;
- cutremure de pământ: cu magnitudinea de 7,3 în Japonia, 6,7 Filipine, 6 -Iran, 6,8 în Noua Caledonie etc;
Măsuri pentru
protecţia mediului ambiant (www.roportal.ro)
1. Reducerea consumului de energie
Consumul insaţiabil de energie joacă un rol major în distrugerea mediului. Un pas important pentru salvarea sa ar fi reducerea semnificativă a consumului energetic. La nivel personal acest lucru s-ar putea traduce, în principal, prin evitarea risipei de curent electric şi de combustibil.
2. Folosirea energiei alternative, curate, sustenabile
Acest lucru ar însemna mai multe
panouri solare, centrale eoliene, evitarea
combustibililor
fosili. Dacă nu se poate renunţa la un consum energetic ridicat, atunci energia
să fie „verde".
3. Conservarea apei
Fără H2O nu există viaţă, de aceea
apa trebuie considerată o resursă limitată. O bună metodă de a reduce consumul
ei ar fi instalarea de aparate WaterSense, pentru limitarea cantităţilor de apă
la toaletă şi duşuri. Astfel de soluţii pot reduce consumul apei cu până la
30%.
4. Folosirea de echipamente etichetate
Energy Saver sau Eco Friendl
Frigiderele,
care consumă constant energie electrică, sunt un exemplu excelent de candidat
la „îmbunătăţire". Aparatele vechi, cu un consum gândit pentru alte norme
energetice, trebuie înlocuite cu cele din noua generţie, mult mai economicoase.
În afară de protejarea
mediului printr-un consum
mai redus, acestea ar putea ajuta şi la economii băneşti.
5. Cei trei „R", adica Reducere,
Refolosire şi Reciclare
Milioane şi milioane de tone de
gunoi produse în ţările industrializate sunt reciclate anual, recuperîndu-se
materii prime şi degajînd oraşele de gunoaiele care ar deborda altfel pe străzi
(Neapole face excepţie). Deşeurile ajung să fie refolosite după tratarea lor şi
repunerea în circuitul economic sub „altă formă".
6. Conduceţi mai puţin şi mai deştept
Automobilele nu numai că vă usucă la
buzunar cu orice plin făcut, dar sunt principali factori de emisie pentru
bioxidul de carbon din atmosferă şi a numeroşi agenţi poluanţi. Sunt, aşadar,
de vină pentru atacarea directă a mediului. Pentru reducerea deplasărilor cu
masina personală, folosiţi transportul în comun ori de câte ori este posibil şi
dacă vă permiteţi, cumpăraţi-vă un automobil hibrid.
7. Plantaţi copaci şi împotriviţi-vă
defrişărilor
Una dintre metodele cele mai bune
pentru reducerea bioxidului de carbon din atmosferă este plantarea de copaci.
Ei contribuie la reciclarea aerului, eliminînd oxigen şi consumînd bioxidul de
carbon. Pierderea pădurilor şi în special a celor tropicale, reduce dramatic
şansele noastre de a respira un aer mai curat.
Haideți să avem grijă de planeta
noastră!
Surse de inspiraţie: NASA, Institutul Național de
Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, Protv,Volcanoes end Earthquakes,
Disaster Alert, Earthquakes Tracker
Autor:
Daniela Georgescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu