Agenția Națională de Administrare
Fiscală este preocupată de îmbunătățirea relației cu contribuabilii, dar și de
creșterea calității și celerității
serviciilor oferite de structurile Direcției
Generale Regionale
a Finanțelor Publice Timișoara, inclusiv ale Administrațiilor județene ale finanțelor
publice din județele Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin. Astfel, cei interesați
pot accesa următoarele servicii:
- Apelarea gratuită, 24 ore din 24, a
serviciul TelVerde la numărul 0800 800 085, pentru sesizări privind refuzul de
eliberare a bonurilor fiscale de către comercianți precum și pentru sesizarea
actelor de corupție înfăptuite de către funcționari din cadrul Ministerului
Finanțelor Publice
şi instituțiile subordonate;
- Apelarea numărului unic de telefon
pentru asistența și îndrumarea contribuabililor, respectiv 0040 31 403 91 60;
- Completarea Formularului de contact de
pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, atașat link-ului
https://www.anaf.ro/asistpublic/, pentru depunerea:
- cererilor privind asistența și
îndrumarea de specialitate în domeniul fiscal;
- cererilor de înscriere în audiență;
- cererilor sesizărilor sau propunerilor
(petiții reglementate de
OG nr. 27/2002);
- cererilor privind informațiile generale
de interes public (conform Legii nr. 544/2001);
- cererilor privind asistența tehnică
pentru servicii informatice.
Formularul unic de
contact se poate accesa gratuit, inclusiv de pe telefonul mobil, este
disponibil 24/24 și reprezintă singura modalitate de depunere electronică a
cererilor enunțate mai sus, cu excepția cererilor transmite de mass-media;
- Transmiterea prin poștă, cu confirmare
de primire, în situația în care nu se optează pentru transmiterea cererilor
online sau pentru deplasare la sediul instituției în vederea depunerii la
registratură;
- Înregistrare/înrolare în Spațiul Privat
Virtual pe site-ul
Agenției,
www.anaf.ro – secțiunea „Servicii online – Serviciul înregistrare/înrolare
persoane fizice și juridice spațiul privat virtual”, de unde se pot obține
informații privind obligațiile fiscale, se pot descărca decizii de impunere, se
poate verifica modul cum declară angajatorul contribuțiile de asigurări
sociale, se pot solicita adeverințe de venit, certificate de atestare fiscală,
depune declarații,
etc. Mai mult, se
pot depune toate cererile atașate Formularului de contact.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu