Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



sâmbătă, 22 septembrie 2018

Comisia hidrotehnică româno-sârbă a terminat controalele la obiectivele hidrotehnice şi cursurile de apă din zona Banatului


 
Comisia hidrotehnică româno-sârbă a finalizat verificările de toamnă la lucrările cu rol de apărare împotriva inundaţiilor de pe teritoriul României. 

Verificările au avut loc în perioada 18-21 septembrie 2018, în Spaţiul Hidrografic Banat  și au avut ca scop urmărirea stării cursurilor de apă și a exploatării şi întreţinerii digurilor și a lucrărilor hidrotehnice  aflate în zona comună de interes, pe teritoriul României, așa cum prevede Regulamentul comun de apărare împotriva inundaţiilor şi gheţurilor pe cursurile de apă, a obiectivelor hidrotehnice care formează sau sunt întretăiate de frontiera de stat româno-sârbă.


 În Spațiul Hidrografic Banat, verificările au vizat cursurile de apă: Bîrzava, Moravița, Timiș, Bega și Bega Veche.

“Începând de marți, comisia de verificare româno-sârbă a efectuat controale amănunțite pe cursurile de apă transfrontaliere, inclusiv la polderele Gherteniș, pe râul Bârzava și polderul  Hitiaș pe râul Timiș. S-au verificat și nodurile hidrotehnice de la Coștei, Topolovăț și cel de la Sânmihaiu Român, aflat în reabilitare, pe râul Bega. După cum știți, refacerea nodului hidrotehnic Sînmihaiu Român este unul dintre obiectivele proiectului „Repararea infrastructurii de navigație pe canalul Bega” pe care îl implementăm deja”,a precizat Titu Bojin, directorul ABA Banat.

În urma verificărilor Comisia hidrotehnică româno-sârbă a constatat că digurile verificate pe cursurile de apă mai sus amintite (pe tronsoane stabilite anterior) sunt în stare bună și bine întreținute. fiind efectuate, de la data ultimei verificări de anul trecut, lucrări de decolmatare și de înlăturare a vegetației lemnoase din albia minoră.   În ceea ce privește  polderele verificate, comisia a găsit că toate obiectivele polderelor sunt în stare bună și bine întreținute. Referitor la nodurile hidrotehnice verificate: nodul hidrotehnic de la Sânmihaiu Român este în reabilitare, nodurile hidrotehnice Topolovăț, Hitiaș și Coștei sunt în stare bună.

 “Fiecare verificare a avut acelaşi scop, şi anume siguranţa lucrărilor de apărare împotriva inundaţiilor. Toate lucrările Administrației Bazinale de Apă Banat urmăresc să garanteze siguranța cetățenilor”, a spus Titu Bojin, directorul ABA Banat.


Subcomisia de apărare împotriva inundațiilor și a ghețurilor a întrunit experţi din cadrul Ministerului Apelor si Pădurilor, a Administraţiei Naţionale „Apele Române”, a Administraţiei Bazinale de Apă Banat, din cele două Sisteme de Gospodărire a Apelor Timiş şi Caraş-Severin şi experţi din Întreprinderea de Gospodărire Publică a Apelor “ Vode Vojvodine”.

Vă reamintim că, în baza „ Regulamentului comun de apărare împotriva inundaţiilor şi gheţurilor pe cursurile de apă a obiectivelor hidrotehnice care formează sau sunt întretăiate de frontiera de stat româno-sârbă”, intrat în vigoare în 1955, anual se fac verificări comune la lucrările de apărare împotriva inundaţiilor şi gheţurilor.

 COMUNICAT DE PRESA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu