Elevii claselor a
VIII-a, a IX-a și a XII-a participă la sfârșitul acestei săptămâni la o
competiție de tradiție a UVT. Concursul de chimie anorganică „Veronica Chiriac”
este organizat de departamentul de specialitate al Facultății de Chimie,
Biologie, Geografie de la Universitatea de Vest din Timișoara.
Potrivit
regulamentului de admitere, elevii premianți la concursurile de chimie generală
și anorganică „Veronica Chiriac” și de chimie organică „George Ostrogovich”, beneficiază de prioritate absolută la
înmatriculare în anul I de studiu, la obținerea de cazări în căminele UVT și la
acordarea de burse.Cu ajutorul sponsorilor, se asigură un fond de premiere de
aproximativ 4000 RON.
Concursul a fost
inițiat în anul 2006, ca un omagiu pentru prof. univ. dr. ing. Veronica Chiriac
(1944-2004), care timp de patru decenii, la Universitatea Politehnica,
Universitatea de Medicină și Farmacie și Universitatea de Vest din Timișoara,
s-a dedicat pregătirii profesionale a multor generații de elevi și studenți
pentru studiul chimiei.
Elevii premiați
de-a lungul istoriei competiției și-au confirmat buna pregătire în chimie prin
rezultate excepționale la alte concursuri naționale și internaționale, prin
studii universitare de succes în facultăți cu profil de chimie, farmacie,
biologie, medicină și științele mediului. Dintre aceștia, numeroși elevi au
devenit studenți ai Departamentului de Chimie din cadrul UVT.
Pregătirea elevilor
pentru concursul „Veronica Chiriac” și desfășurarea lui în bune condiții este
rezultatul unei colaborări dintre membrii Departamentului de Chimie și
profesorii din învățământul preuniversitar.Concursul se va desfășura sâmbătă,
26 mai, la sediul Departamentului de Chimie, Str. Pestalozzi nr. 16A din
Timișoara, începând cu ora 8.30.
COMUNICAT
DE PRESĂ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu