Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



sâmbătă, 19 mai 2018

Noutățile aduse Programului pentru Școli

Ca urmare a modificării legislației europene(Regulamente noi), programele anterioare de încurajare a consumului de fructe şi legume în școli, respectiv de distribuire a laptelui în școli se unifică în Programul pentru școli, sub aceleași reguli şi principii de implementare, începând cu anul școlar 2017-2018.

Dezbaterile pentru unificarea celor două programe la nivel european au fost demarate în 2014.
Cele două componente ale programului sunt:
  • distribuția de fructe, legume, lapte şi produse lactate;
  • măsurile educative;
Noul program pentru școli aduce, ca elemente de noutate:
  •  accent pe distribuirea produselor proaspete;
  •  posibilitatea transferului de fonduri între cele două scheme de până la 20% o singură dată pentru un an școlar;
  •  Încadrarea cheltuielilor generate de distribuție și măsuri educative, pentru cele trei categorii de produse fructe – legume, lapte și produse lactate într-un buget european mai restrâns, care include distribuția și măsurile educative.
Finanțarea programului pentru scoli este asigurată în baza Regulamentului 791/2016, fiind prevăzute mai multe activități de distribuție si consum, pentru  mai multe tipuri de produse, sub titulatura Programul pentru Scoli.
Alocarea națională pentru programul pentru școli este de 3,5 ori mai mare decât alocarea europeană.
Bugetul UE pentru România/an școlar 2017/2018:
  • 18.098.682 euro stabilit pentru fiecare componentă a programului - schema de fructe şi legume 5.493.478 euro şi schema de lapte 12.605.204 euro;
  • menționam ca valoarea totală a programului pentru școli al României în anul școlar 2017-2018 este de 81.975.806,7 euro incluzând si finanțarea din bugetul național în valoare de 63.877.124,7 euro;
Buget UE pentru România/an școlar 2018/2019:
  • 17.610.684 euro stabilit pentru fiecare componentă a programului - schema de fructe şi legume 6.866.848 euro şi schema de lapte 10.743.836 euro;
Pentru utilizarea cât mai eficienta a bugetului european România a solicitat pentru anul școlar 2017-2018, transferul a 20% din fonduri - aproximativ 1.373.370 euro destinat componentei de fructe/legume către componenta de lapte și produse lactate, ținând cont de numărul de autorități contractante care au încheiat acorduri cadru/contracte de furnizare. 
De asemenea, România a solicitat repartizarea suplimentară de fonduri neutilizate de alte state membre. În urma acestor demersuri pentru anul școlar 2017/2018, România a obținut 12.605.204 euro pentru componenta lapte, respectiv 366.256 euro în plus față de suma transferată de la componenta fructe – legume.
Conform recomandărilor Ministerului Sănătății, pentru un aport de fibre alimentare, elemente minerale sau vitamine care în final înseamnă un aport energetic important, produsele de panificație – corn, baton, covrigi simpli sau biscuiți uscați – trebuie preparate din făină integrală, fără adaosuri de zahăr, îndulcitori sau alți aditivi alimentari, cu posibilitatea de a adăuga amestecuri de semințe (floarea-soarelui, dovleac, in şi/sau mac).
Pentru asigurarea diversității distribuției produselor şi pentru a evita instalarea monotoniei în consumul produselor oferite prin Programul pentru școli al României, dar şi pentru a acorda prioritate laptelui se apreciază că o alternare a porțiilor per categorie de produs poate reprezenta o soluție. (3 zile lapte/lactate, 2 zile legume/fructe)
Distribuția săptămânală va cuprinde două porții de fructe şi/sau legume, două porții de lapte, o porție de produse lactate şi cinci porții de produse de panificație, repartizate după cum urmează: porția de fructe şi/sau legume va fi însoțită de covrigi simpli şi/sau biscuiți uscați, iar porția de lapte şi cea de produse lactate va fi însoțită de corn sau baton.
Pentru a se asigura un tratament egal, în cazul acordurilor-cadru nou-încheiate de către autoritățile contractante, se pot acorda produsele specificate pentru un număr egal de zile pe săptămână, similar cu prevederile acordurilor-cadru aflate în derulare ale altor autorități contractante, cu încadrarea în sumele alocate în buget cu această destinație.
Prin paleta varietală a produselor asigurate prin Program se acordă  șansa unui acces la o nutriție diversificata, care asigură o creștere sănătoasă și imprimă un mod de viață sănătos.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu