Echipa
de organizare a Programului de Internship al Guvernului, coordonată de
secretarul de stat Oana Pintilei, s-a întâlnit astăzi cu studenți ai Școlii
Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) și ai Academiei de
Studii Economice. Întâlnirile vor continua atât în universități din București,
cât și în cele din alte mari centre universitare din țară.
Organizatoriiprogramului guvernamental au prezentat studenților de la SNSPA și ASE Programul de
Internship și i-au încurajat să aplice pentru unul din cele 200 de locuri disponibile în
această ediție, în Guvern, ministere, instituții și autorități publice.
Înscrierile au început în data de 19 aprilie și vor continua până pe 14 mai,
iar programul de stagiu se va desfășura în perioada 16 iulie -14 septembrie
2018.
Stagiul de practică este un bun prilej pentru studenți
și tineri absolvenți să cunoască modul de lucru al administrației publice
centrale și să pună în practică cunoștințele dobândite în anii de studii.
Internii vor primi, pe perioada stagiului de practică, o bursă lunară de 1.000
de lei, iar la finalul perioadei de internship, un certificat din partea
Guvernului României şi, la cerere, o scrisoare de recomandare din partea
tutorilor.
În cursul zilei de vineri, 4 mai, echipa de organizare
a Programului de Internship al Guvernului va avea discuții cu studenți ai
UniversitățiiBucurești și ai Universității PolitehniceBucurești,
iar săptămâna viitoare discuțiile vor continua în centrele universitare din
Iași, Cluj și Timișoara.
Informații suplimentare:
Programul este
destinat tinerilor români cu vârsta maximă de 25 de ani la începerea stagiului
de practică, studenţi sau absolvenţi ai unei universităţi din România ori din
afara ţării.
Înscrierile se
fac online, iar formularul de înscriere este disponibil la adresa http://internship.gov.ro/register.
Programul Oficial de
Internship al Guvernului României a debutat în anul 2013, cu 25 de tineri care
au făcut stagii de practică în structurile din Palatul Victoria. În 2014,
Programul a fost extins la nivelul ministerelor și departamentelor conduse de
miniștri și miniștri-delegați, cu participarea a peste 150 de tineri.
În anul 2015, au fost 300 de interni în
instituțiile publice aflate în subordinea ministerelor, în 2016 au fost 200 de
stagiari în Guvern, ministere, instituții publice, iar anul trecut, 100 de
tineri au urmat acest program.
Astfel, de la debut, 782 de tineri au
absolvit cu succes și fac parte din rețeaua de alumni a Programului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu