Poliţiștii din Caraș-Severin au
dat o lovitură puternică contrabandei cu țigări. În data de 04.01.2017 ora
19.00 polițiștii au surprins în flagrant doi bărbați, unul de 46 de ani, altul
de 32 de ani, ambii cu domiciliul în Reșița, care preluau dintr-un garaj situat
pe strada Țerovei din municipiu și încărcau într-un autovehicul cantitatea
totală de 247.000 țigarete, diferite mărci, nemarcate fiscal de autoritățile
române.
Întreaga cantitate de țigarete
a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor iar autovehiculul folosit a
fost indisponibilizat.
Valoarea țigaretelor confiscate este de
peste 150.000 lei. Prejudiciul creat bugetului general consolidat al statutului
prin sustragerea de la neplata accizei vamale și TVA se ridică la peste 20.000
lei.
Cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24
de ore fiind depuși la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al
inspectoratului nostru, sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de
contrabandă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006
privind Codul Vamal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu