Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin
și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița își aduc aminte
pe 3 ianuarie că se împlinesc 105 de ani de la nașterea profesorului Franz
Stürmer, o personalitate germană marcantă a vieții muzicale reșițene.
Câteva date biografice despre dânsul:
Născut la 3 ianuarie 1913 în
Moldova Nouă, Franz Stürmer a urmat cursurile gimnaziului real german din Timișoara,
studiind mai
apoi la conservatorul din Cluj-Napoca. Începând cu 1939 până la sfârșitul vieții sale (în afară de anii 1944 - 1945, când în armata română, pe front, a servit ca translator), Franz Stürmer a activat ca profesor de muzică.
apoi la conservatorul din Cluj-Napoca. Începând cu 1939 până la sfârșitul vieții sale (în afară de anii 1944 - 1945, când în armata română, pe front, a servit ca translator), Franz Stürmer a activat ca profesor de muzică.
În această calitate el a predat înainte
de război la școala „Banatia” din Timișoara, după aceea la gimnaziul real
german (astăzi Liceul „Lenau”). Începând cu anul 1963, Franz Stürmer s-a
dedicat școlii de muzică reșițene.
În timpul șederii sale la Timișoara
a fost membru al Filarmonicii de Stat (violă), a dirijat mai multe coruri
sindicale precum și celebrul cor țărănesc de la Chizătău, cu care a obținut
numeroase distincții.
În Reșița, Franz Stürmer a
activat de asemenea ca dirijor la: corul școlar, corul bisericii
romano-catolice, corul ansamblului german de operetă, orchestra simfonică
muncitorească și corul de cameră al profesorilor școlii de muzică. Totodată,
Franz Stürmer a activat în cadrul cvartetului preotului mons. Paul Lackner
(vioara întâi).
Franz Stürmer a compus piese
corale pe care le-a interpretat cu corurile conduse de dânsul, de asemenea a
prelucrat piese din folclorul german al Banatului Montan.
A încetat din viață la 14
octombrie 1983 și a fost înmormântat în cimitirul german (nr. 3) din Reșița.
Astăzi, corul etniei germane din
municipiul Reșița îi poartă cu respect numele. Corul „Franz Stürmer” este
apreciat nu numai în Banatul Montan, dar și în alte locuri unde a reprezentat
cu cinste cântecul german din regiune, ducând astfel și numele prof. Franz
Stürmer mai departe.
La Reșița, un moment comemorativ
va avea loc în limba germană pe data de 9 ianuarie 2018, când se va aduce
aminte și de Alexander Tietz, de la a cărui naștere se vor împlini în acea zi
120 ani.
Erwin Josef Țigla
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu