Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



luni, 8 ianuarie 2018

9 ianuarie: Alexander Tietz la 120 ani de la naştere

Pentru Forumul Democratic al Germanilor din judeţul Caraş-Severin şi Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor din Reşiţa data de 9 ianuarie înseamnă debutul anului cultural al germanilor din sud-vestul ţării. De ce? Findca în această zi, în anul 1898, se năștea în Reșița Alexander Tietz, cea mai importantă și complexă personalitate a etniei germane din Banatul Montan din secolul al XX-lea.

Binecunoscutul scriitor, etnograf şi pedagog reşiţean, Alexander Tietz (9 ianuarie 1898 - 10 iunie 1978) a editat în timpul vieţii un număr de cinci cărţi în limba germană, care conţin legende şi povestiri culese de la mulţi locuitori ai acestui spaţiu. A scris totodată multe articole în presa germană şi română a timpului. Postum i-au apărut 8 cărţi, editate la Reşiţa, Timișoara şi Bucureşti. De asemenea i-au fost selectate câteva poveşti pentru o înregistrare pe disc.
Alexander Tietz a devenit Cetățean de onoare post mortem al municipiului Reșița, începând cu data de 24 februarie 2004.
Numele lui este purtat în prezent de biblioteca germană din Reşiţa, în faţa căreia stă ridicat şi bustul său realizat de artistul plastic bucureştean Horea Flămând. De asemenea, Colegiul Național „Diaconovici - Tietz” din municipiul Reşiţa îi poartă numele alături de cel al unchiului său după mamă, Corneliu Diaconovici, primul enciclopedist român.
Alexander Tietz a fost unul dintre cei mai recunoscuţi pedagogi germani reşiţeni din secolul trecut, care a insuflat elevilor săi dragostea pentru locul natal, pentru cultură, turism şi protecţia mediului.
La biblioteca germană care îi poartă numele, secție a Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici“ din municipiul de pe Bârzava, va fi organizată în 9 ianuarie începând cu ora 17.15 o evocare a personalității lui Alexander Tietz și o expoziție tematică de documentare din viața și opera sa.
Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița va marca împlinirea celor 120 de ani de la nașterea lui Alexander Tietz printr-un plic filatelic ocazional și o ștampilă adecvată. Întreaga corespondență care va fi trimisă de la oficiul poștal Reșița 1 în ziua de 9 ianuarie 2017, va fi obliterată cu această ștampilă.


Erwin Josef Ţigla

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu