- Cod portocaliu pentru căderi de precipitații sub formă de ninsoare și vânt puternic în regiunile: Vidin, Montana, Vrața, Pleven, Loveci, Veliko Târnovo, Gabrovo, Ruse, Târgoviște, Razgrad, Silistra și Șumen. În aceste regiuni vor cădea însemnate cantități de precipitații sub formă de ninsoare. Valorile atinse vor fi de 20-30 l/m2, fapt care va duce la formarea stratului de zăpadă. Vântul va atinge o viteză medie de 14-19 m/sec., cu rafale de până la 24m/sec. Condițiile meteorologice vor fi prielnice formării troienelor de zăpadă;
- Cod portocaliu pentru căderi de precipitații sub formă de ploaie și vânt puternic în următoarele regiuni: Dobrici, Varna, Burgas, Sliven, Yambol, Haskovo și Kârdjali. În aceste regiuni vor cădea însemnate cantități de precipitații sub formă de ploaie, care, spre orele târzii ale după-amiezii, se va transforma în ninsoare. Valorile atinse vor fi de 20-40 l/m2. Vântul va atinge o viteză medie de 14-19 m/sec, cu rafale de până la 24m/sec;
- Cod galben pentru căderi de precipitații sub formă de ninsoare și vânt puternic în regiunile: Sofia Regiune, Sofia, Pernik, Kiustendil, Blagoevgrad, Pazardjik, Smolian, Plovdiv și Stara Zagora. În aceste regiuni vor cădea precipitații sub formă de ninsoare în cantități cuprinse între 15-25 l/m2, fapt care va duce la formarea stratului de zăpadă. Vântul va atinge o viteză medie de 14-19 m/sec, cu rafale de până la 24m/sec. Condițiile meteorologice vor fi prielnice formării troienelor de zăpadă.
Se recomandă să se urmărească cu atenție situația din zonele respective, iar șoferii să conducă preventiv, să respecte strict semnalizarea rutieră temporară montată și indicațiile/semnele organelor de control aflate la fața locului. Pe perioada instituirii codului de atenționare meteorologică este posibil ca unele categorii de drumuri care traversează aceste regiuni să fie închise circulației rutiere.
Toți cei interesați, persoane fizice și firme de transport, pot obține informații despre starea vremii de pe site-ul www.weather.bg, informații despre starea actuală a drumurilor de pe aplicația gratuită LIMA (doar în limba bulgară) www.lima.api.bg, de pe pagina de internet a Agenției ”Infrastructura Rutieră” – www.api.bg și non-stop de la numărul de telefon 070013020. În cadrul Agenției menționate funcționează pe parcursul întregului an, în regim non-stop, Centrul Situațional, care colectează și sintetizează datele privind situația drumurilor republicane/publice.
Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://sofia.mae.ro și www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația “Călătorește în siguranță” (disponibilă gratuit în “App Store” și “Google Play”), care oferă informații și sfaturi de călătorie.
Sursa; Ministerul Afacerilor Externe
Publicat de>Irina M.C.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu