MUNCA NEDECLARATĂ reprezintă:
● primirea la muncă a
unei persoane fără încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă,
în ziua anterioară începerii activității;
● primirea la muncă a
unei persoane fără transmiterea raportului de muncă în registrul general de
evidență a salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității;
● primirea la muncă a
unui salariat în perioada în care acesta are contractul individual de muncă
suspendat;
● primirea la muncă a
unui salariat în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractelor
individuale de muncă cu timp parțial.
● anterior începerii
activității de către salariat, contractul individual de muncă se încheie în
formă scrisă, se înregistrează în registrul general de evidență a salariaților
și se transmite inspectoratului teritorial de muncă;
● un exemplar din
contractul individual de muncă se înmânează salariatului, iar o copie a
acestuia, în format de hârtie sau electronic, se păstrează la locul de muncă,
de către fiecare salariat sau, după caz, de către persoana desemnată de
angajator, caz în care se pot anonimiza datele confidențiale față de aceasta
(ex. salariul).
● de regulă, contractul individual de muncă se
încheie pe perioadă nedeterminată;
● prin excepție,
contractul individual de muncă se poate încheia și pe perioadă determinată, în
condițiile expres prevăzute de lege;
● contractul individual
de muncă pe durată determinată se poate încheia numai în formă, cu precizarea
expresă a perioadei pentru care se încheie;
● între aceleași părți
se pot încheia succesiv cel mult 3 contracte individuale de muncă pe durată
determinată.
A.Timpul de muncă
A.1. Durata normală
- norma întreagă – 8 ore
pe zi (timp de 5 zile) și de 40 de ore pe săptămână.
- durata maximă – 48 de
ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare.
- durata zilnică a
timpului de muncă de 12 ore va fi urmată de o perioadă de repaus de 24 de ore.
A.2. Munca suplimentară
- timp de muncă > 40
de ore pe săptămână = muncă suplimentară;
- munca suplimentară
necesită acordul salariatului (cu excepția cazului de forță majoră);
- munca suplimentară se
compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice
după efectuarea acesteia;
- imposibilitate
compensare prin ore libere plătite = spor la salariu ≥ 75% din salariul de
bază, corespunzător duratei acesteia.
A.3. Munca de noapte
- munca prestată între
orele 22 ºº - 6 ºº
- salariatul de noapte:
▫ efectuează muncă de noapte în proporție de
cel puțin 30% din timpul său lunar de lucru
▫ efectuează muncă de noapte cel puțin 3 ore
din timpul său zilnic de lucru
-Durata normală a
timpului de lucru, nu va depăși o medie de 8 ore pe zi (calculată pe o perioadă
de referință de maximum 3 luni calendaristice, cu respectarea prevederilor
legale cu privire la repausului săptămânal).
- Salariații de noapte
pot beneficia de:
▫ program de lucru redus
cu o oră față de durata normală a zilei de muncă, cu menținerea salariului de
bază;
▫ spor pentru munca
prestată în timpul nopții de 25% din salariul de bază.
-Femeile gravide,
lăuzele și cele care alăptează nu pot fi obligate să presteze muncă de noapte.
B. Repausul periodic
B.1. Pauza de masă
- dacă durata zilnică a
timpului de muncă > 6 ore, este obligatorie acordarea pauzei de masă și a
altor pauze
- pauzele nu se includ
în durata zilnică normală a timpului de muncă
B.2. Repausul zilnic
- între două zile de
muncă repaus de minim 12 ore consecutive
- muncă în schimburi
presupune repaus de minim 8 ore între schimburi
Munca în schimburi -
salariații se succed unul pe altul la același post de muncă, potrivit unui
anumit program
B.3. Repausul săptămânal
- Repausul săptămânal –
48 de ore consecutive, de regulă sâmbăta și duminica
- Repausul săptămânal în
alte zile presupune acordarea unui spor la salariu
- activitatea continuă
de maxim 14 zile calendaristice presupune repaus cumulat + compensații de cel
puțin 150% din salariul de bază.
C. Sărbători legale
Zilele de sărbătoare
legală în care nu se lucrează sunt:
-1 și 2 ianuarie, 24
ianuarie, prima și a doua zi de Paști, 1 mai, 1 iunie, prima și a doua zi de
Rusalii, 15 august, 30 noiembrie, 1 decembrie, prima și a doua zi de Crăciun,
două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate
astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creștine, pentru
persoanele aparținând acestora.
Neacordarea zilelor libere
presupune acordarea unui spor la salariul de bază de minim 100% din salariul de
bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.
Angajatorul are
obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic
de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și a celei de sfârșit al
programului de lucru, și de a supune controlului inspectorilor de muncă această
evidență, ori de câte ori se solicită acest lucru.
Legiuitorul nu a
stabilit modalitatea concretă în care angajatorul trebuie să țină această
evidență. Prin urmare, acesta își stabilește prin regulament intern modalitatea
în care ține evidența orelor de muncă prestate de salariați, adaptată
situațiilor specifice rezultate din natura activității prestate, condițiile
concrete în care se desfășoară aceasta, cu condiția întocmirii unei situații
reală, corespunzătoare timpului efectiv lucrat.
Salariul cuprinde
salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Salariul individual se
stabilește prin negocieri individuale între angajator și salariat.
Angajatorul este obligat
să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază
minim brut pe țară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu