Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara au depistat, în zona de competență a Sectorului PF Oraviţa, două persoane, o femeie şi un bărbat, care au încercat să intre ilegal în România din Serbia.
Având
în vedere că cele două persoane erau în stare de hipotermie, poliţiştii de
frontieră au acordat primul ajutor specific în astfel de situaţii şi au solicitat
ajutor medical de specialitate, fiind transportate la spital în vederea
acordării de îngrijiri medicale.
Azi dimineață, în jurul orei 10.15, poliţiştii de
frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa, județul Caraș –
Severin, au depistat, pe direcţia localităţii de frontieră Grădinari, doi
cetăţeni străini care se aflau în apropierea graniţei cu Serbia.
Deoarece persoanele în cauză, un bărbat şi o femeie, aveau probleme de sănătate,
acuzând stări de hipotermie, poliţiştii de frontieră au contactat imediat
serviciul medical de urgenţă, care s-a deplasat la faţa locului pentru
acordarea de îngrijiri medicale. Până la sosirea echipajului medical, poliţiştii
de frontieră au acordat primul ajutor specific în astfel de situaţii.
Cele două persoane, care au declarat că sunt cetăţeni
iranieni, au fost transportate cu o ambulanță la spitalul din Oraviţa, în
vederea acordării de îngrijiri medicale.
În prezent, cele două persoane sunt internate în
spital, sub supraveghere medicală, urmând ca, în funcţie de starea lor de sănătate,
să fie dispuse măsurile legale ce se impun.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu