Soarele este o
stea, un corp cosmic imens, masiv, care generează energie prin reacțiile nucleare produse în nucleu. Importanța sa pentru viața de pe Terra nu poate fi subestimată: fără Soare noi nu am
exista.
Soarele se
află în centrul sistemului nostru solar. Pământul, toate celelalte planete,
asteroizii, meteoriții, cometele precum și cantitățile enorme de praf interplanetar orbitează în jurul Soarelui.
Energia provenită de la Soare (sub forma luminii, căldurii ș.a.) face posibilă întreaga viață de pe Pământ, de
exemplu prin fotosinteză, iar prin intermediul căldurii și clima
favorabilă.
Soarele este
compus numai din gaz, mare parte hidrogen (71%), heliu (27%), alte 2% fiind în
mare parte carbon, azot și oxigen.
În
miezul Soarelui (aproximativ 25% din rază spre interior) condiţiile sunt
extreme. Temperatura este de 15.6 milione Kelvin şi presiunea este de 250
miliarde atmosfere.
Suprafaţa
Soarelui, numită şi fotosferă, are o temperatură de aproximativ 5800 K.
Petele solare sunt
regiuni "reci", de doar 3800 K (apar întunecate doar în comparaţie cu
regiunile învecinate). Ele pot să fie foarte întinse, ajungând până la 50000 km
în diametru.
O regiune îngustă
numită cromosferă se întinde deasupra fotosferei.
Regiunea extrem de
rarefiată de deasupra cromosferei, numită coroană, se întinde pe milioane de
kilometri în spaţiu însă este vizibilă doar în timpul eclipselor.
Câmpul magnetic al
Soarelui este foarte puternic (după standardele terestre). Magnetosfera sa
(cunoscută şi ca heliosferă) se întinde mult dincolo de Pluto.
Radiația solară este radiația electromagnetică emisă de Soare având
lungimi de undă din întregul spectru al undelor electromagnetice.
Ciclul solar - la
fiecare 11 ani Soarele atinge un maximum al activităţii sale când poate emite
pe zi 2-3 CME (ejecţii coronale de masă-particule încărcate electric, electroni
și protoni, emise continuu de Soare în spaţiu). Această emisie de
particule elementare a primit numele de vânt solar.
Vântul solar şi
particulele de energie mult mai înaltă emise de activitatea solară pot avea
efecte dramatice pe Pământ trecând de la scurgeri de energie la interferenţe
radio sau la frumoasa aurora boreală (Aurora polară este un fenomen optic ce
constă într-o strălucire intensă observată pe cerul nocturn în regiunile din
proximitatea zonelor polare, ca rezultat al impactului particulelor de vânt
solar în câmpul magnetic terestru. Când apare în emisfera nordică, fenomenul e
cunoscut sub numele de aurora boreală, termenul a fost folosit inițial de Galileo Galilei În emisfera sudică, fenomenul poartă numele
de auroră australă, după James Cook, o referință directă la
faptul că apare în sud).
Transportul
energiei și structura Soarelui
Furtuna solară
produce o întrerupere a magnetosferei, fără de al cărei ajutor unda de şoc a
particulelor va lovi sateliţii de pe orbită distrugându-le circuitele
electronice, ceea ce va duce la căderea telecomunicaţiilor.
Când magnetosfera
e lovită de ejecţiile coronale de masă, se generează curenţi electrici pe sol
care, vor genera fluctuaţii de energie şi scurtcircuitarea transformatoarelor
provocând pene de curent, iar când ejecţiile coronale de masă sunt prinse în
magnetosferă dau naştere aurorelor boreale. Vor mai fi afectate GPS-urile
avioanelor, undele radio, radar, sistemele bancare, cele din spitale, iar
conform unor teorii se vor produce şi cutremure de pământ.
În mod normal
câmpul magnetic al pământului ne protejează de aceste ejecţii, deviindu-le şi
împiedicându-le să ajungă în jurul Pământului.
Recent s-a observat
o slăbire a magnetosferei, ceea ce lasă suprafaţa deschisă la un flux imens de
radiaţii solare.
Dacă acest câmp magnetic a
slăbit, datorită inversării lui, susţin unii cercetători, particulele solare
vor pătrunde în atmosferă creând nitraţi care vor distruge şi vor sfâşia
stratul de ozon, ceea ce va permite să pătrundă un număr mare de radiaţii UV,
ducând la creşterea ratei cancerului.
Alte date despre
soare:
Ø distanța față de Terra 1,496×108 km (8,31 minute lumină);
Ø viteză 217 km/s
pe orbită în jurul centrului galaxiei, 20 km/s relativ la viteza medie a
stelelor învecinate;
Ø diametru mediu
1,392×106 km (109 ori diametrul Pământului);
Ø circumferință 4,373×106 km (342 ori diametrul Pământului);
Ø volum 1,41×1018
km³ (1 300 000 ori mai mult decât Pământul);
Ø masă 1,9891×1030
kg (332 950 ori mai mult decât Pământul);
Ø temperatura
coroanei 5 MK ;
Ø radiația medie 2,009×107 W m-2 sr-1 ;
Ø caracteristicile
rotației: înclinarea 7,25° (față de elipsă);
67,23° (față de planul galaxiei);
Ø perioada de rotație la Ecuator 25,3800 zile (25 z9h 7m 13s) ;
Ø viteza de rotație la Ecuator 7.174 km/h.
Evenimente solare
2017:
-
furtuni solare:
- 30
martie;
- 2
aprilie;
- 21-24
aprilie.
- aurore boreale:
- 20
februarie Alaska;
- 28
mai, Islanda;
- 2
aprilie, Norvegia;
- 19
aprilie Canada, Alaska etc.
Pe data de 21 august va
avea loc o eclipsă solară.
Solstiţiul de vară 21 iunie
– longitudinea astronomică a Soarelui este de 90. Este momentul solstiţiului de
vară, care marchează începutul verii astronomice.
Denumirea de solstițiu ("Soarele stă") este dată de faptul că la data
respectivă are loc schimbarea gradientului mișcarii Soarelui în
raport cu declinațiile acestuia. Soarele aflându-se la culminație (pentru latitudinea medie a țării noastre) la
67° 52' deasupra orizontului, durata zilei va avea cea mai mare valoare din an,
respectiv 15h 32m, durata nopții fiind de numai 8h 28m. Din acelasi motiv și crepusculul are durata maximă din an, iar la latitudinile
ridicate, crepusculul se prelungește toată noaptea, locuitorii regiunilor
respective fiind martorii frumoaselor "nopți albe".
După momentul solstițiului de vară, durata zilei va începe sa scadă, iar a nopții să crească, timp de 6 luni, până la 21 decembrie, momentul
solstițiului de iarnă. Evident, în emisfera sudică a Pământului fenomenul
se derulează în sens invers.
Haloul
solar - este un inel luminos, multicolor, care poate apărea pe bolta cerească
în jurul Soarelui sau al Lunii în condiții atmosferice
propice. Apare din cauza reflexiei sau refracției luminii în
cristale de gheață care sunt prezente la nori de mare
altitudine.
Anul acetsa au
avut loc mai multe halouri solare: 16 februarie - Columbia, 8 martie Republica
Dominicană etc
Temperaturi extreme:
- Australia
+44°C, 7 februarie;
-
Spania și Portugalia +40°C, iunie;
-
Mexic 44-50ºC, iunie;
-
India +50°C (21mai) grade
Celsius și secetă;
-
în Somalia se înregistrează cea mai gravă secetă din istoria ţării;
-
Anglia +36°C;
-
Franța +40°C.
Incendii:
-
Portugalia, 18, 20 iunie 2017.
În ultimul timp fiecare lună şi fiecare an au fost catalogate ca
fiind cele mai călduroase de când se fac măsurători.
Fenomenele meteo extreme (temperaturi extreme, furtuni cu
grindină, tornade etc) îşi fac simţită prezenţa la nivel mondial şi se
intensifică de la o vară la alta şi de la un an la altul, iar specialiştii
avertizează că se vor intensifica atât în ţară cât şi la nivel mondial.
MĂSURI DE
PROTECŢIE CONTRA RADIAŢIILOR ULTRA VIOLETE
Radiaţiile ultra violete
pot provoca ,,arsuri solare,, iar radiaţiile UVA cauzează îmbătrânirea
prematură a pielii şi dereglări ale sistemului imunitar, ambele tipuri cresc
riscul apariţiei cancerului de piele de aceea este necesar să ne protejăm
împotriva lor prin mai multe metode:
Ø evitaţi expunerea
excesivă la soare la orele de varf, de obicei între 11.00 şi 16.00;în cazul în
care nu este posibil să vă adăpostiţi de soare, luaţi o umbreluţă şi purtaţi
ochelari de soare;
Ø ochelarii de
soare - asiguraţi-vă că perechea de ochelari pe care o purtaţi este polarizată
şi că razele UV nu vor penetra prin ei;
Ø umbrela - există
umbrele care protejează împotriva radiaţiilor UV şi asigură un minim de confort
atunci când mergeţi prin arşiţă;
Ø
hainele - purtaţi haine cât mai deschise la culoare, care să nu atragă căldura,
din materiale cât mai subţiri şi uşoare, care să nu permită corpului să
transpire şi care au scris pe etichetă UPF, ceea ce înseamnă factor de
protecţie împotriva ultravioletelor;
Ø evitaţi expunerea
directă la soare a bebeluşilor şi a copiilor mici;
Ø folosiţi produse
de protecţie contra radiaţiilor UVB şi UVA;
Ø consumaţi lichide
şi fructe.
Haideţi să avem grijă de
sănătatea noastră!
Sursă de inspiraţie : NASA
(Little SDO, Camilla SDO, Space Weather, NASA SDO), Observatorul Astronomic
,,Amiral Vasile Urseanu”, site-ul UE, Institutul Astronomic al Academiei Române
Astronomia, Centrul European al Consumatorilor România, Wikipedia.
Autor: Daniela Georgescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu