Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



sâmbătă, 3 iunie 2017

Sprijinirea românilor de pretutindeni

Legislația privind sprijinirea românilor de pretutindeni va fi modernizată și adaptată comunităților noi și contextului european marcat de mobilitatea și libera circulație la nivelul UE, potrivit actelor normative adoptate astăzi de Guvern, la propunerea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.
Astfel, Guvernul a modificat şi completat, printr-un proiect de lege, Legea nr. 299 / 2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni.
Principalele elemente de noutate:


-    Se completează definiția termenului „români de pretutindeni”, prin introducerea obligației de asumare a identității etnice și culturale române și față de autoritățile statelor de reședință și, respectiv, prin includerea persoanelor de alte naţionalităţi, care au emigrat din România, dar își asumă, prin autoidentificare, apartenența la spaţiul cultural şi identitar românesc.
-    Este introdusă prevederea privind colaborarea cu organizațiile și asociațiile românilor de pretutindeni, în vederea promovării imaginii României și a românilor în rândul opiniei publice în statele de reședință.
-    Cadrul normativ este adaptat la atribuțiile MRP de a facilita reinserția socială și pe piața muncii a românilor care doresc să se reîntoarcă în țară, conform viziunii din Programul de guvernare.
-    Este prevăzută posibilitatea ca MRP să propună priorități tematice și geografice în documentele de politici publice supuse adoptării în Guvern;
-    S-a reglementat domeniul de activitate al MRP, instituția având posibilitatea de a dezvolta politici publice pentru:
a) promovarea integrării cetăţenilor români în statele de reşedinţă;
b) susţinerea organizaţiilor românilor de pretutindeni care contribuie la transferul de know-how şi care promovează cooperarea economică, schimburile comerciale, investiţiile sau turismul în România;
c) promovarea bunelor practici pentru relaţionarea autorităţilor locale din România cu comunităţile proprii din diaspora sau pentru cooperarea transfrontalieră cu regiuni sau localităţi cu minorităţi româneşti;
d) elaborarea de pachete de informaţii şi realizarea de campanii de diseminare pentru tematici de interes în rândul diasporei, precum oportunităţile de accesare a finanţării nerambursabile din fonduri europene, naţionale sau facilităţi fiscale pentru demararea de afaceri, investiţii, inclusiv în agricultură, formare profesională, educaţie în România;
e) facilitarea implicării profesioniştilor din diaspora în administraţia centrală sau locală şi valorificării în ţară a experienţei profesioniştilor români din diaspora în domenii diverse, precum cercetare, investiţii, comerţ, educaţie, agricultură, sănătate, turism, IT, energie, infrastructură;
f) oferirea de asistenţă şi consiliere pentru facilitarea integrării socio-profesionale în societatea românească a conaţionalilor care doresc să se întoarcă în România;
g) realizarea de studii privind diaspora.
CONGRESUL ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI
-    Din trei în trei ani, Congresul Românilor de Pretutindeni alege prin vot, din rândul delegaţilor, Consiliul Românilor de Pretutindeni. Organizarea şi funcţionarea Congresului Românilor de Pretutindeni, respectiv a Consiliului Românilor de Pretutindeni se va realiza cu respectarea prevederilor statutelor şi regulamentelor de organizare şi funcţionare în vigoare.
-    Modul de organizare şi funcţionare a Consiliului Românilor de Pretutindeni se stabileşte de către Congresul Românilor de Pretutindeni, cu avizul conform al birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.
-    Consiliul Românilor de Pretutindeni oferă trimestrial informaţii, analize şi propuneri Parlamentului României, M.R.P., precum şi celorlalte instituţii guvernamentale competente, cu care colaborează pentru promovarea de iniţiative legislative referitoare la românii de pretutindeni, respectiv la realizarea şi aplicarea programelor destinate comunităţilor româneşti.
Cele două proiecte de lege vor fi transmise spre dezbatere și adoptare Parlamentului.
De asemenea, Guvernul a aprobat astăzi, prin Hotărâre, Strategia națională pentru românii de pretutindeni 2017-2020, document ce răspunde  noului context al mobilității cetățenilor români, îndeosebi în spațiul comunitar și vine cu o abordare interinstituțională.
Prioritățile Strategiei sunt:
1. Limba română - Educație și Comunicare;
2. Extinderea, profesionalizarea și eficientizarea  mass-media în limba română.
3. Promovarea valorilor culturale și spirituale românești.
4. Consolidarea organizațiilor reprezentative ale românilor de pretutindeni;
5. Creșterea coeziunii mediului asociativ
Strategia îşi propune şi obiective noi, referitoare la susţinerea proceselor de integrare şi apărarea drepturilor românilor de pretutindeni, la consolidarea şi eficientizarea instituţională în domeniu, propunând direcţii de acţiune şi măsuri previzionate pentru perioada 2017-2020 în sprijinul românilor de pretutindeni şi adaptate la nevoile curente ale comunităţilor istorice şi ale diasporei de mobilitate, în vederea păstrării, afirmării şi promovării identităţii româneşti. Sunt propuse măsuri concrete privind: 
  • Apărarea drepturilor, libertăților și demnității românilor. Susținerea procesului de integrare a românilor în țările unde trăiesc, studiază sau muncesc; 
  • Creşterea capacităţii de valorificare a potenţialului strategic al comunităţilor româneşti, ca punte de legătură cu statele de cetăţenie/rezidenţă; 
  • Sprijinirea procesului de reîntoarcere și reinserție a celor care doresc să revină în România. Sunt stabilite responsabilitățile tuturor ministerelor și autorităților implicate în implementarea Strategiei.
Elemente de noutate:
-    Pe lângă obiectivele concrete în sprijinul românilor de pretutindeni, Strategia îşi propune şi avansarea unor proiecte de modificare şi completare a cadrului normativ în domeniu, în scopul adaptării lui la realităţile curente şi nevoile actuale ale comunităţilor româneşti din afara graniţelor.
-    Elaborarea Strategiei a fost coordonată în cadrul Grupului Interministerial pentru Românii de Pretutindeni, organism creat în vederea coordonării colaborării dintre MRP şi celelalte instituţii de specialitate ale administraţiei publice centrale şi autorităţi publice, având ca temă principală coordonarea interinstituţională în domeniul românilor de pretutindeni.
Informații suplimentare:
În ședința din 25 mai, Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 86 / 2016 privind instituirea centrelor comunitare româneşti în străinătate.
Principalele elemente de noutate:
-    Clarificarea cerințelor minime de inițiere a procedurilor: 5.000 de români înregistrați, o treime din 5.000 solicită înființarea unui centru comunitar.
-    Criterii de evaluare a solicitării: distanţa mare faţă de misiuni diplomatice, oficii consulare ori institute culturale românești, care îngreunează accesul la o prezenţă instituţională românească; numărul de cetăţeni români din regiunea în care ar urma să funcționeze centrul comunitar românesc.
-    Adaptarea, în corelare cu normele și standardele internaționale privind deschiderea unor centre culturale sau comunitare pe teritoriul unui alt stat prin negocierea unor acorduri bilaterale în acest sens, cu sprijinul MAE.
-    Prezentarea formularului care permite opțiunea membrilor comunității pentru deschiderea unui centru comunitar.
-    După înființarea centrului comunitar românesc, calitatea de membru al acestuia se dobândeşte ca urmare a solicitării adresate conducerii centrului, cu condiţia înregistrării prealabile la misiunile diplomatice sau, după caz, la oficiile consulare ale României din statul respectiv.
-    Centrele comunitare românești din străinătate îşi desfăşoară activitatea în colaborare cu misiunile diplomatice și, după caz, cu oficiile consulare din ţările respective.
-    Centrele comunitare româneşti au drept scop: asigurarea coeziunii comunităţilor de români din afara graniţelor ţării, organizarea de proiecte şi programe cu caracter cultural, educativ şi artistic în scopul promovării realităţilor istorice, a tradiţiilor, a obiceiurilor, valorilor naţionale şi a identităţii lingvistice. Centrele comunitare românești pot avea rol de facilitare a cooperării sectoriale dintre România și statele de reședință, cu participarea membrilor comunității românești din statele respective.
-    Centrele comunitare româneşti beneficiază de sprijin financiar sau material pentru:
a) desfăşurarea acţiunilor, proiectelor şi programelor care subscriu scopului de înființare;
b) achiziţionarea și distribuirea de manuale, cărţi de specialitate, cărţi de lectură sau alte publicaţii în limba română;
c) desfăşurarea unor cursuri educaţionale în limba română;
d) organizarea unor evenimente care au ca scop celebrarea principalelor evenimente naţionale sau religioase;
e) organizarea unor ateliere cu caracter artistic, religios sau sportiv.
f) organizarea unor evenimente de informare privind drepturile şi responsabilităţile cetăţenilor români în statul-gazdă.

Biroul de presă al Guvernului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu