Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



luni, 5 iunie 2017

Informare privind eficiența Programelor Naționale de Sănătate derulate de către Ministerul Sănătății în Județul Caraș-Severin în anul 2016

Prezintă: Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Caraş-Severin

I. PROGRAME NATIONAL PRIVIND BOLILE TRANSMISIBILE

1.PN de  imunizare a populatiei

In cadrul acestui program sunt identificate comunităţile cu acoperire vaccinală suboptimală, se organizeaza campanii suplimentare de vaccinare pentru recuperarea restanţierilor, atât prin intermediul medicilor de familie şi de medicină şcolară, cât şi cu sprijinul asistenţilor comunitari şi al mediatorilor sanitari.

Se asigura transportul, depozitarea şi distribuţia vaccinurilor către   furnizorii de servicii medicale  în condiţiile de respectare a lanţului de frig.În desfăsurarea microcampaniilor lunare de vaccinare sau a campaniilor suplimentare de vaccinare sunt implicaţi şi mediatorii sanitari care sunt instruiţi cu privire la modul de realizare si raportare a vaccinărilor. Se verifica condiţiile de păstrare, înregistrare si raportare a vaccinurilor,precum si modul de administrare în condiţii de siguranţă maximă la nivelul cabinetelor medicilor de familie sau cabinetelor scolare.
In decursul anului 2016 au fost vaccinate – 20 807 persoane , in cadrul unui buget de 172 000 lei . 

2.PN de supraveghere şi control al bolilor transmisibile prioritare

In cadrul acestui program sunt supravegheate bolile transmisibile prevăzute în reglementările legale în vigoare (culegerea, validarea, analiza, interpretarea şi raportarea datelor epidemiologice) şi metodologiile specifice de supraveghere avizate de DSPCSP din MS.
Se realizeaza vaccinarea antitetanică a gravidelor, conform reglementărilor în vigoare
Se asigura funcţionarea optimă a sistemului de alertă precoce şi se răspunde rapid.
Au fost desfasurate 45 de activitati in cadrul unui buget de 10 000 lei.

                3.PN  de supraveghere şi control al infecţiei HIV

-efectueaza testele specifice de screening;
-confirma cazurile de infecție HIV;
-luarea în evidență a persoanelor cu infecție HIV la nivelul unităților de boli infecțioase teritoriale.
-asigurarea în spital şi în ambulatoriu a medicamentelor antiretrovirale şi pentru infecţiile asociate, necesare tratamentului bolnavilor HIV/SIDA şi postexpunere (profesională şi verticală).
        Numarul  persoanelor infectate HIV /SIDA aflate in tratament in anul 2016 este de 189, in cadrul unui buget de 6 432 000 lei.

4. PN  de prevenire, supraveghere şi control al tuberculozei

-monitorizează şi evaluează tendinţa de evoluţie a tuberculozei la nivel naţional pe baza indicatorilor epidemiometrici trimestriali şi anuali transmişi de către Institutul Național de Pneumoftiziologie"Prof. Dr. Marius Nasta"  şi transmite Ministerului Sănătăţii propuneri de îmbunătăţire a activităţilor desfăşurate de către DSPCSP şi dispensarele de pneumoftiziologie;
-evaluează periodic calitatea sistemului informaţional şi informatic de raportare a morbidităţii/mortalităţii prin infecţia tuberculoasă şi contribuie la menţinerea/dezvoltarea unui sistem informaţional eficient pentru supraveghere şi control.
-organizează activitățile de achiziționare a medicamentelor specifice pentru tratamentul bolnavilor TBC.
          Numarul bolnavilor TBC aflati in tratament in anul 2016 este de 479, in cadrul unui buget de 313 000 lei.

II. PROGRAMUL NATIONAL DE MONITORIZARE A FACTORILOR DETERMINANTI DIN MEDIU DE VIATA SI MUNCA

-supravegheaza calitatea apei potabile - s-a efectuat monitorizarea de audit a surselor şi reţelelor centralizate de aprovizionare cu apă în sistem urban şi rural,
          -evalueaza calitatea apei de îmbăiere ;
-supravegheaza cazurile de methemoglobinemie acută infantilă, generate de apa de fântână - nu au fost înregistrate  cazuri de intoxicaţie.
-monitorizeaza intoxicaţiile acute neprofesionale cu pesticide - nu au fost înregistrate  cazuri de intoxicaţie.
-monitorizeaza şi inspecteaza sistemul de gestionare a deşeurilor rezultate din activitatea medicală -  s-au efectuat controale şi investigaţii sondaj
-supravegheaza radioactivitatea apei si alimentului conform cerinţelor Euratom.
          -supravegheaza expunerea personalului medical la radiaţii ionizante.
          -monitorizeaza incidenţa bolilor profesionale şi a absenteismului medical prin  
           boală profesională la nivel naţional
 -monitorizeaza calitatea suplimentelor alimentare .
           Au fost efectuate 77 de actiuni , in cadrul unui buget de  21 000 lei.

IV. PROGRAMUL NAŢIONAL PRIVIND BOLILE NETRANSMISIBILE

1. PROGRAMUL NAȚIONAL DE DEPISTARE ACTIVĂ PRECOCE A CANCERULUI DE COL UTERIN

-depistarea cancerului de col uterin în stadii precoce;
-îndrumarea pacientelor cu leziuni precursoare sau incipiente către servicii medicale specializate de diagnostic şi tratament;
                   Au fost testate 195 femei , in cadrul unui buget de  17 000 lei.

   3. PROGRAMUL NAŢIONAL DE TRANSPLANT DE ORGANE, ŢESUTURI ŞI CELULE DE ORIGINE UMANĂ

-realizeaza testările imunologice şi virusologice a potenţialilor donatori, inclusiv a donatorilor aflaţi în moarte cerebrală menţinuţi în condiţii fiziologice, precum şi a receptorilor (inclusiv cross - match);
-menţine în condiţii fiziologice a donatorilor aflaţi în moarte cerebrală, inclusiv realizarea testărilor acestora;
-coordoneaza activitatea de transplant care constă în coordonarea prelevării organelor şi/sau ţesuturilor şi/sau celulelor de la donator, organizarea acţiunilor de instruire a coordonatorilor locali,   precum şi acordarea sprijinului logistic pentru crearea reţelei naţionale de coordonare;
-realizeaza procedurile de transplant;
-evalueaza periodic  pacienţi transplantaţi.
             In cadrul unui buget de  26 000 lei.

V. P N DE PROMOVAREA SANATATII SI EDUCATIE PENTRU SANATATE

-evalueaza starea de sănătate a copiilor şi tinerilor;
-evalueaza starea de sănătate a populaţiei generale.
Numar interventii pentru monitorizarea sanatatii copiilor – 17 , in cadrul unui buget de 4 000 lei.
   VI. PROGRAMUL NAŢIONAL DE SĂNĂTATE A FEMEII ŞI COPILULUI

1. Subprogramul pentru ameliorarea stării de nutriţie a gravidei şi copilului
1.3.Profilaxia distrofiei la copiii cu vârstă cuprinsă între 0 - 12 luni, care nu beneficiază de lapte matern prin administrare de lapte praf
- procura şi distribuie  lapte praf la copiii cu vârstă cuprinsă între 0 - 12 luni, care nu beneficiază de lapte matern prin administrare de lapte praf, conform prevederilor legale în vigoare.
        Au beneficiat de lapte praf  2347 copii , in cadrul unui buget de  275 000 lei.
        
         1.3. Profilaxia malnutriţiei la copiii cu greutate mică la naştere

-administreaza soluţii pentru alimentaţie parenterală şi alimente cu destinaţie medicală specială, pentru copilul cu greutate mică la naştere în scopul recuperării nutriţionale a acestuia şi prevenirii malnutriţiei protein- calorice; administrare în timpul spitalizării sau în regim ambulatoriu, dupa caz.

         Numar copii cu greutate mica la nastere care beneficiaza de administrarea solutiilor pentru alimentatie parenterala si alimente cu destinatie speciala cu scopul recuperarii nutritionale – 200,  in cadrul unui buget de  18 000 lei.

3. Subprogramul de sănătate a femeii
3.4. Profilaxia sindromului de izoimunizare Rh
-efectueaza determinări specifice;
-vaccinarea antiD a lăuzelor Rh negative eligibile şi a femeilor Rh negative eligibile, care au suferit un avort, care au avut sarcini ectopice sau la care s-au efectuat proceduri invazive în scop terapeutic şi diagnostic.
Numar gravide izoimunizare Rh – 24, in cadrul unui buget de 19 000 lei.

          Actiuni prioritare pentru monitorizarea, tratamentul si îngrijirea pacientilor critici din sectiile ATI adulti/ copii si terapie intensivă nou născuti
-achiziţioneaza medicaţia necesara în tratamentul pacienţilor incluşi în AP-ATI:
-achiziţionarea de reactivi specifici şi materiale consumabile pentru determinări de laborator în punctele de lucru proprii:
-achiziţionarea de materiale consumabile necesare monitorizării pacienţilor si a ventilatiei mecanice;
-achiziţionarea de kituri consumabile şi soluţii pentru efectuarea tehnicilor de epuraţie extrarenală continuă;
-achiziţionarea de kituri consumabile şi soluţii pentru efectuarea tehnicilor de dializă hepatică;
-achiziţionarea de kituri şi materiale consumabile pentru efectuarea tehnicilor de oxigenare extracorporeală sau eliminare extracorporeală a CO2;
-achiziţionarea de kituri şi consumabile pentru dispozitive de asistare mecanică a circulaţiei;
-achiziţionarea de materiale consumabile necesare pentru tratamentul şi îngrijirea pacienţilor critici:
In decursul anului 2016 au beneficiat de tratament in sectiile de ATI 863 pacienti , in cadrul unui buget de   920 000 lei.


   Director executiv,

Dr. Luca Dragos



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu