Un lot cu deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEE) ale Consiliului Județean Caraș-Severin a fost ridicat astăzi, 5 mai 2017, de către reprezentații Centrul Școlar de Educație Incluzivă “Aurora” în baza unui acord de parteneriat semnat la începutul anului între cele 2 instituții. În paralel, angajații instituției județene colectează deșeuri de baterii și acumulatori (DBA) în recipienții amplasați de CSEI “Aurora” la sediul Palatului Administrativ.
Centrul Școlar de Educație Incluzivă “Aurora”
colectează deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEE) și deșeuri de
baterii și acumulatori (DBA) în cea mai nouă campanie lansată de Asociaţia ECOTIC, numită “Școala Ecoterrienilor”. La ediția de
anul trecut CSEI “Aurora” a ocupat locul 2 în condițiile în care au fost înscrise
în competiție 97 de școli iar premiul a constat într-o tablă interactivă.
La ediția din acest an sunt înscrise în competiție 200 de
școli, campania desfășurandu-se pe 2 tipuri de activități. Prima activitate are
în vedere colectarea deşeurilor de echipamente electrice si electronice şi de
baterii uzate prin implicarea întregii comunităţi din care face parte şcoala şi
predarea acestora către organizatori, activitate care va fi recompensată cu
carduri valorice în funcţie de cantităţile colectate şi predate.
Cea de-a doua activitate prevede dezvoltarea a minim 3 manifestări
cu teme eco, primele 3 școli urmand a fi premiate cu câte
un card valoric in
valoare de 4000 lei pentru
achizitionarea de produse din magazinele Altex.
CSEI “Aurora” şcolarizează elevi cu cerinţe educative speciale și este
finanțat de către Consiliul Județean Caraș-Severin. Proiectul
este coordonat de prof. Moise Liviu, directorul şcolii şi prof. Drăghiţă
Rodica, consilier educativ.
Serviciul Comunicare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu