MANDAT DE EXECUTARE A PEDEPSEI ÎNCHISORII, PUS ÎN APLICARE DE POLIŢIŞTI
Poliţiştii din Caransebeș au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, prin care un bărbat a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru efectuarea de operațiuni cu produse psihoactive. Acesta a fost condus la Penitenciarul din Timișoara pentru executarea pedepsei.
Ieri, 16
mai, poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale din Caransebeș au pus în
aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Tribunalul
Caraș-Severin pe numele unui bărbat în vârstă de 39 de ani, din Caransebeș.
Acesta este condamnat la 4 ani de închisoare pentru efectuarea de operațiuni cu
produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără
a deține autorizație eliberată în condițiile legii.
În fapt, cel
în cauză a coordonat o grupare specializată în efectuarea fără drept de
operațiuni cu substanțe cu efect psihoactiv, fiind condamnat de Tribunalul
Caraș-Severin la pedeapsa închisorii cu suspendare, sub supraveghere. Ulterior,
bărbatul a continuat să se aprovizioneze cu acest tip de substanțe pentru
consum propriu și în scopul distribuirii lor contra cost.
Cel în cauză a fost condus la Penitenciarul din Timișoara pentru executarea pedepsei.
PLASAT SUB CONTROL JUDICIAR PENTRU 60 DE ZILE PENTRU FURT CALIFICAT
Polițiștii municipiului Reșița au efectuat cercetări față de un bărbat în vârstă de 39 de ani, bănuit că a sustras o centrală termică din sediul unei instituții publice. Față de el s-a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că la comiterea faptei a participat încă o persoană.
În urma probatoriului administrat
de către polițiștii municipiului Reșița - Biroul Investigații Criminale, un
bărbat în vârstă de 39 de ani, din Reșița, este cercetat sub aspectul
săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
În fapt, la data de 14 mai a.c., în jurul orei 00.10, o patrulă mixtă
formată dintr-un polițist și un jandarm au depistat în flagrant pe strada
Căminelor din Reșița, un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Reșița, care a
intrat prin efracție în sediul unei instituții publice de unde a sustras o
centrală termică în valoare de aproximativ 20.000 de lei.
Polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore și l-au prezentat ieri magistraților Parchetului de pe
lângă Judecătoria Reșița care au dispus măsura controlului judiciar pentru o
perioadă de 60 de zile.
În urma cercetărilor efectuate,
polițiștii au stabilit că la comiterea faptei ar fi participat încă un bărbat
în vârstă de 37 de ani, din Reșița. Acesta a fugit de la domiciliu imediat după
săvârșirea faptei. În continuare se desfășoară activități în vederea depistării
acestuia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu