În data de
06.05.2017, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră
Oraviţa au declanşat o acţiune specifică pe
linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă.
Astfel, în jurul orei 01.00, poliţiştii de
frontieră au depistat, în apropierea localităţii de frontieră Lățunaș, județul
Caraș-Severin, 12 cetăţeni străini (3 bărbaţi, 5 femei şi 4 copii) care nu îşi
justificau prezenţa în zonă, aceştia fiind preluaţi şi transportaţi la sediul instituţiei,
pentru cercetări.
În cadrul verificărilor, polițiștii de frontieră au
stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni irakieni, adulţii având vârste
cuprinse între 18 şi 60 de ani, iar copiii între 1 şi 17 ani. Persoanele în
cauză au declarat că au trecut ilegal frontiera din Serbia cu intenția de a ajunge
în țări din vestul Europei.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează
cercetări sub aspectul săvârşirii
infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare
urmând a fi luate măsurile legale care se impun.
Totodată, au fost
anunţate autorităţile de frontieră sârbe, în vederea cercetării în comun a
evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie.
COMUNICAT DE PRESA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu