Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Naidaș
- I.T.P.F. Timișoara au depistat, la frontiera cu Serbia, 7 cetăţeni din Irak
și Siria (5 adulți și doi copii), care intenţionau să intre ilegal în România,
cu intenția de a ajunge într-un stat din vestul Europei.
Azi, 11.05.2017, in jurul orei 02.30,
poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Naidaș, județul Caraş-Severin, au
declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de
competenţă. În urma acțiunii, poliţiştii de frontieră au depistat, în
apropierea localităţii de frontieră Iam, 7 cetăţeni străini, care au încercat
să intre ilegal în România, din Serbia.
În cadrul primelor verificărilor,
polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni din
Irak și din Siria. Grupul era format din 5 adulţi, 1 femeie și 4 bărbați, având
vârste cuprinse între 18 şi 44 de ani și 2 copii gemeni, în vârstă de 6 ani. La
cercetări, adulții au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera din
Serbia în România cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul
săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la
finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun.
Totodată, au fost anunţate autorităţile de frontieră sârbe,
în vederea cercetării în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a
acordului de readmisie.
COMUNICAT DE PRESA
Când l-am găsit pe doctorul Ogume, aveam nevoie disperată de a-mi readuce fostul iubit. M-a lăsat pentru o altă femeie. S-a întâmplat atât de repede și nu am avut niciun cuvânt de spus în situație. Doar m-a aruncat după 3 ani fără nicio explicație. L-am contactat pe dr. Ogume prin contactul său și mi-a spus ce trebuie să fac înainte să mă ajute și am făcut ceea ce mi-a spus, după ce i-am oferit ceea ce dorea, a aruncat o vrajă de dragoste care să ne ajute să ne întoarcem împreună. La scurt timp după ce și-a făcut vraja, prietenul meu a început să-mi trimită mesaje din nou și m-a simțit oribil pentru ceea ce mi-a trecut. El a spus că eu sunt cea mai importantă persoană din viața lui și știe asta acum. Ne-am mutat împreună și el a fost mai deschis pentru mine decât înainte și a început să petreacă mai mult timp cu mine decât înainte. De când m-a ajutat Dr. Ogume, partenerul meu este foarte stabil, credincios și mai aproape de mine decât înainte. Recomand pe dr. Ogume oricui are nevoie de ajutor. E-mail: ogumenspellcaster@gmail.com. Sunați-l sau adăugați-l pe whatsapp prin: +2348069032895
RăspundețiȘtergere