Polițiștii din Moldova Nouă au
depistat ieri în trafic un bărbat care avea în portbagajul autoturismul său
arme de vânătoare, cartușe și un căprior eviscerat. Armele, vânatul, cartușele
și autoturismul au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor,
pe numele lui fiind întocmit dosar penal.
Ieri, 25 mai, în jurul orei 02.50,
aflându-se în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, polițiștii din Moldova
Nouă au depistat în trafic, la ieșirea din localitatea Măcești, un bărbat în
vârstă de 41 de ani, din Moldova Nouă, în autoturismul căruia se aflau trei
arme de vânătoare, 11 cartușe cal 4 mm și un căprior eviscerat.
În urma verificărilor efectuate,
polițiștii au stabilit că bărbatul ar fi vânat fără drept căpriorul pe fondul
de vânătoare Belobreșca, în zona denumită ,,Custra Novac”.
Pe numele bărbatului bănuit de braconaj
cinegetic, uz de armă fără drept și transportul vânatului fără respectarea
condițiilor prevăzute în autorizația de vânătoare a fost întocmit dosar penal.
Totodată,
cele trei arme de vânătoare, cartușele, vânatul și autoturismul au fost indisponibilizate
în vederea continuării cercetărilor.
Polițiștii
continuă verificările pentru stabilirea întregii activități infracționale a
bănuitului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu