Poliţiştii de
frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Naidaș - I.T.P.F.
Timișoara au depistat, la frontiera cu Serbia, 16 cetăţeni din Irak și Siria,
care intenţionau să intre ilegal în România, cu intenția de a ajunge într-un
stat din vestul Europei.
În data de 08.05.2017, in jurul orei în jurul orei
10.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră
Naidaș, județul Caraş-Severin, au declanşat o acţiune specifică pe linia
combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă. În urma acțiunii, poliţiştii
de frontieră au depistat, în apropierea localităţii de frontieră Iam, 16
cetăţeni străini, care au încercat să intre ilegal în România, din Serbia.
În cadrul primelor verificărilor, polițiștii
de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt 13 cetăţeni din Irak și 3
cetățeni din Siria. Grupul era format din 11 adulţi, 6 femei și 5 bărbați, având
vârste cuprinse între 22 şi 60 de ani și 5 minori, cu vârste cuprinse între 1
an și 13 ani. La cercetări, adulții au declarat că au încercat
să treacă ilegal frontiera din Serbia în România cu intenţia de a ajunge
într-un stat din vestul Europei.
În cauză,
polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii
infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând
a fi luate măsurile legale care se impun.
Totodată,
au fost anunţate autorităţile de frontieră sârbe, în vederea cercetării în
comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu