european, desfăşurat la nivel internaţional şi aflat anul acesta la a 13-a ediţie.Mii de muzee şi instituţii culturale din 37 de ţări europene își aprind luminile și își deschid porțile în aceeași noapte. În România, evenimentul este organizat de către Rețeaua Națională a Muzeelor, membră în conducerea celei mai mari rețele pan-europene a muzeelor Network of European Museum Organisations.
Și localitatea noastră, prin Sala muzeală
„Constantin Lucaci – Spațiu și lumină”, invită publicul larg la o „lecție” de
artă contemporană, Bocșa fiind singurul oraș din România care deține o sală
specială dedicată maestrului „spațiului și luminii” – Constantin Lucaci, câștigător
al premiului „Herder” în 1984.
Primăria orașului Bocșa, Consiliul local Bocșa
și Casa Orășenească de Cultură vă invită în data de 20 05.2017 între orele
18,00-24,00 să vizitați expoziția de sculptură în inox a sculptorului
Constantin Lucaci, concomitent cu vizionarea unor materiale video-documentare
despre viața și opera celui care a dat numele muzeului nostru.
Șef Serviciu
Ioan LIUȚ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu