Timp de o săptămână, Universitatea de Vest din
Timișoara desfășoară numeroase evenimente în cadrul acțiunii Zilele Porților
Deschise. Experimente de genetică și biologie, expoziții, ateliere de ceramică
și modelaj, origami, pictură, gravură, prezentări ale sistemului solar,
dezbateri pe teme de drept, științe politice, workshop-uri de improvizație
scenică și arta actorului, ateliere de povești pentru... oameni mari și chiar
proiecții de film. Toate acestea și multe altele îi așteaptă pe cei interesați
în perioada 18 - 22 aprilie la Universitatea de Vest din Timișoara, în
intervalul orar 09.00-14.00.
Evenimentul se adresează în special elevilor. UVT
este nerăbdătoare să răspundă la toate întrebările celor care îi trec pragul.
Astfel, instituția își propune să îi ajute pe viitorii studenți să-și aleagă
drumul potrivit în viață.
„Am
dorit să oferim un cadru propice comunicării cu elevii, viitorii noștri
studenți. Este important să ne cunoască activitatea, să afle despre ce vor
învăța la facultate și ce vor putea lucra după ce își finalizează studiile. Am
pregătit acțiuni dintre cele mai diverse, din toate domeniile, astfel încât să
acoperim cât mai bine oferta educațională”, spune Rectorul UVT, prof. univ.
dr. Marilen Pirtea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu