Treptele pe care în decembrie 1989
au murit primii manifestanți anticeaușiști și anticomuniști au fost recuperate
cu sprijinul unei echipe de la Cons Electrificare Instal, iar acum vor fi puse
în valoare de către Universitatea de Vest din Timișoara.
Acestea vor face obiectul unui
concurs de proiecte al Facultății de Arte și Design. Se dorește valorificarea lor
în cadrul unui monument care ar putea fi expus în Parcul artiștilor din zona
Oituz, în apropierea Memorialului Revoluției.
„Vestea identificării acestor trepte, cu o valoare simbolică deosebită,
m-a bucurat, dar și întristat. M-a întristat pentru că o parte a istoriei
noastre a zăcut ani întregi într-o groapă de moloz. M-a bucurat, în contextul
în care ele au fost identificate și le putem pune în valoare prin colegii
noștri de la Facultatea
de Arte și Design. Ne dorim să aducem cinste oamenilor care au scris istoria în
acele momente”, spune Rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Pirtea.
Aproximativ 3 m3 de trepte au
fost recuperați din groapa de moloz de la Șag și vor ajunge la Universitatea de
Vest din Timișoara.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu