Credincioșii musulmani din România celebrează sâmbătă, 4 octombrie 2014, Kurban Bayram (Sărbătoarea Sacrificiului), unul dintre cele mai importante evenimente religioase cu semnificație comemorativă din religia islamică, ce are loc la finalul pelerinajului anual, organizat la locurile sfinte de la Mecca (Arabia Saudită).
Respectând tradiția, Muftiul Muurat Iusuf va oficia Marea Rugăciune Comune (Bayram Namazi) sâmbătă, 4 octombrie, de la ora 07,45, la Geamia Hunkyar, din Constanța, iar ulterior va participa la o serie de sacrificii ritualice și va oferi 2500 de pachete cu Kurban, din partea Muftiatului Cultului Musulman din România, împreună cu reprezentanții Fundației Hassene Germania — din Koln și ai Asociației Oamenilor de Afaceri Turci din România familiilor nevoiașe din județele Constanța, Tulcea și Calarași.
Tot în cadrul acestei activități umanitare subprefectul județului Constanța dl. Levent Accoium în parteneriat cu Muftiatul Cultului Musulman din România v-a împarți pachete ce conțin haine, încălțăminte etc.
Sărbătoarea comemorează gestul de sacrificiu al Profetului Ibrahim (Avraam, pentru iudeo-creștini), cel care, pus să aleagă între dragostea față de unicul său fiu și adorația lui Allah, optează pentru confirmarea devoțiunii față de divinitate. Potrivit Coranului, pentru a-și exprima credința necondiționată și supunerea față de Allah, Ibrahim se arată pregătit să-și sacrifice fiul, pe Ismail, dar Creatorul, văzându-i determinarea și neclintită credință, îl trimite pe Arhanghelul Gabriel cu un berbec pe altarul sacrificiului. Astfel, lama cuțitului taie gâtul animalului și nu pe cel al copilului mult iubit, ziua aceasta fiind celebrată de lumea musulmană că Sărbătoarea Sacrificiului, ceremonie ce reconfirmă anual credința în Allah.
Pelerinajul, ce se desfășoară după un ritual strict, reiterează pelerinajul inițiatic al Profetului Mohammed, în primul mileniu creștin, la locurile sfinte ale religiei islamice, de la Mecca, Valea Mina, pe Muntele Arafat, Dealul Muzdalifa și Medina, la care participă anual circa trei milioane de pelerini, dar și puterea sacrificiului pentru credința în Creator, probată de Profetul Ibrahim', a precizat muftiul.
Tradiția sacrificării unui animal (berbec, oaie, miel, cămilă, bivol sau capră) de către fiecare musulman adult și înstărit a apărut în anul al II-lea al islamului, având semnificația unui gest de bunăvoință și adorare a lui Allah, prinos de mulțumire și recunoștință pentru împlinirea unor năzuințe, credinciosul muslman oferind în dar nevoiașilor 2/3 din animalul jertfit și oprind pentru cina din familie doar 1/3 din Kurban.
Secretar Eparhial,
Octai Memiș
Comunitatea musulmană din România celebrează Kurban Bayramul în armonie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu