Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



miercuri, 30 decembrie 2020

Numeroase cazuri de trafic de migranţi la frontiera cu Serbia

În ultima perioadă, poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Timişoara, au instrumentat numeroase cazuri de trafic de migranţi la frontiera cu Serbia, fiind depistate persoane din state cu potenţial migrator, care au fost sprijinite sau călăuzite de cetăţeni români ori străini.

Din cazuistica înregistrată a reieşit faptul că o parte din migranţi apelează la serviciile unor

companii de taxi sau persoane care practică servicii de taximetrie în regim privat pe raza judeţului Timiş, pentru a ajunge în municipiul Timişoara sau în zona limitrofă, oferind în schimb sume de bani peste contravaloarea reală a serviciului prestat.

În acest sens, I.T.P.F. Timişoara a derulat o campanie de prevenire „NU transportaţi persoane necunoscute din zona de frontieră”, prin care s-a urmărit informarea detaliată şi corectă a angajaţilor societăţilor de taxi, a persoanelor care practică servicii de taximetrie, precum şi a localnicilor din zona de frontieră, cu privire la consecinţele negative ale migraţiei ilegale, precum şi săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 263 C.Pen.

În perioada septembrie – decembrie 2020, au avut loc activităţi preventive la nivelul judeţului Timiş: întâlniri cu reprezentanţii societăţilor de taximetrie din municipiul Timişoara, persoanele care prestează servicii de taximetrie în regim privat, distribuire flyere şi în parteneriat cu reprezentanţii Societăţii de Transport Public Timişoara s-au afişat în statiile şi mijloacele de transport public afişe cu mesajul campaniei.

De asemenea, polițiștii din cadrul S.T.P.F. Timiş și Sectoarelor Poliţiei de Frontieră din judeţul Timiş au acţionat preventiv în localităţile de frontieră şi în Punctele de Trecere a Frontierei, distribuind materiale informative, cu informaţiile campaniei de prevenire şi combatere a migraţiei ilegale.

Proiectul a fost finanţat cu sprijinul ATOP (Autoritatea Teritorială de Ordine Publică) din subordinea Consiliului  Judeţean Timiş.

Poze: https://www.politiadefrontiera.ro/ro/timisoara/i-campanie-de-prevenire-nu-transportati-persoane-necunoscute-din-zona-de-frontiera-22065.html

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu