Un tânăr în vârstă de 26 ani a fost arestat preventiv după ce a
condus un autovehicul fără a poseda permis de conducere, se afla băut la
volan şi a acroşat o autospecială a poliţiei.
În seara zilei de 26
octombrie a.c., Poliţia Oraşului Oţelu Roşu a fost sesizată prin apelul
unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că un tânăr se află la volanul
unui autoturism deşi a consumat băuturi alcoolice.
Un echipaj al
Poliţiei Rutiere au depistat pe raza localităţii Băuţar autoturismul
indicat, care circula din direcţia Haţeg spre Caransebeş
. Poliţiştii
rutieri au procedat la urmărirea autoturismului folosind semnalale
luminoase şi acustice, moment în care conducătorul auto a mărit viteza.
Poliţiştii au reuşit oprirea autovehiculului urmărit, însă când aceştia
au coborât din autospecială, tânărul a plecat cu autoturismul şi a
acroşat autospeciala poliţiei continuându-şi deplasarea spre Caransebeş.
La doar câteva sute de metri, autovehiculul a fost oprit, iar în urma
verificărilor efectuate s-a stabilit că la volan s-a aflat P.COSMIN, în
vârstă de 26 ani, dar care nu posedă permis de conducere. Mai mult, la
testarea cu aparatul alcooltest a acestuia a rezultat o concentraţie de
0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul
Orăşenesc Oţelu Roşu unde i-au fost recoltate două probe biologice de
sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În baza probelor
administrate la dosar şi în urma prezentării tânărului la Parchetul de
pe lângă Judecătoria Caransebeş cu propunere de arestare preventivă, pe
numele acestuia, în data de 27 octombrie a.c., a fost emis un mandat pe o
perioadă de 29 zile.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul
săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui
autovehicul de către o persoană fără a poseda permis de conducere,
conducerea unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie
alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge şi părăsirea locului
accidentului fără încuviinţarea poliţiei.
Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu