Aşa cum Ministerul Finanţelor a anunţat anterior, la 8 martie 2024, România a primit Hotărârea Acţiunii arbitrale internaţionale iniţiată de Gabriel Resources Ltd. şi Gabriel Resources (Jersey), întemeiată pe Acordurile cu privire la promovarea şi garantarea reciprocă a investiţiilor încheiate de România cu Guvernul Canadei (ratificat prin Legea nr.356/2009) şi Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (ratificat prin Legea nr.109/1995).
Deşi în ordinul tribunalului arbitral nr.3 din 14 noiembrie 2016 este stipulat că după comunicarea hotărârii arbitrale orice parte trebuie să comunice, în maximum 20 de zile, informaţiile pe care le consideră confidenţiale, tribunalul a anunţat prin adresa de înaintare a hotărârii prelungirea acestui termen la 90 de zile.
Decizia vine pe fondul volumului şi complexităţii deosebite a informaţiilor ce necesită a fi parcurse.
Astfel, părţile implicate dispun de acest timp suplimentar pentru a evalua şi a comunica informaţiile pe care le consideră relevante.
În schimb, termenul în care poate fi introdusă acţiunea în anulare rămâne de 120 zile de la data comunicării hotărârii.
Mai precizăm că împotriva hotărârii arbitrale se poate introduce acţiune în anulare la acelaşi Centru Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiţii, caz în care se va constitui un alt tribunal arbitral care va soluţiona acţiunea. Potrivit art. 52 din Convenţia pentru reglementarea diferendelor relative la investiţii între state şi persoane ale altor state, 5 motive pot fi invocate pentru anularea unei hotărâri arbitrale, respectiv:
a) viciu în constituirea tribunalului;
b) abuz de putere evident al tribunalului;
c) coruperea unui membru al tribunalului;
d) încălcarea gravă a unei reguli fundamentale de procedură;
e) lipsă de motive.
Biroul de relaţii cu mass-media

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu