Din cercetări a rezultat faptul că administratorii unor societăți comerciale care activau în domeniul silvic nu ar fi evidențiat în documentele financiar-contabile venituri realizate, cauzând un prejudiciu la bugetul consolidat al statului, de aproximativ 250.000 de lei.
Două persoane cercetate pentru comiterea faptelor au fost conduse la audieri.
În cauză a fost dispusă aplicarea sechestrului asigurător asupra unor bunuri aparținând persoanelor cercetate.
La activități au participat polițiști de la Serviciul de Ordine Publică și luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale – Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu