În perioada 15 - 17 martie a.c., pompierii cărășeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea a patru incendii: unul produs la o locuință din localitatea Moldova Nouă și trei manifestate la vegetație uscată, pe raza administrativ-teritorială a localităților Reșița, Ezeriș și Lăpușnicel, în urma cărora au ars aproximativ 3 ha de teren. În cazul arderii necontrolate de la Lăpușnicel, flăcările au cuprins și un imobil nelocuit, care a fost afectat în proporție de 90%, pe o suprafață de aproximativ 60 mp. Cauza probabilă de producere a acestora a fost utilizarea focului deschis în spații deschise.
Reamintim cetățenilor că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor este STRICT INTERZISĂ!!!
NU UITAȚI!! Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 lei la 100.000 lei.
Totodată, pompierii militari au desfășurat o misiune pentru asanarea unei bombe aruncător calibru 120 mm, precum şi alte misiuni în sprijinul comunităţilor.
De asemenea, s-au înregistrat 30 de intervenţii pentru acordarea primului ajutor calificat, precum și alte situații din categoria asistență persoane.
În continuare, pompierii militari cărăşeni rămân la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea de ajutor persoanelor aflate în dificultate.
Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot fi obţinute prin accesarea platformei naţionale de pregătire în situaţii de urgenţă https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.
COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu