Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



marți, 26 martie 2024

Apeluri de urgenta si conversatii multimedia la 112 prin retele IP

 ANCOM supune consultarii publice un proiect de revizuire a deciziei privind realizarea comunicatiilor catre Sistemul national unic pentru apeluri de urgenta (SNUAU), care va facilita implementarea comunicatiilor de urgenta prin tehnologiile 4G si 5G. Folosind retelele IP, in contextul noilor reglementari, furnizorii de retele mobile impreuna cu administratorul SNUAU vor asigura o localizare a apelantului considerabil imbunatatita, care poate fi, in multe situatii, de ordinul a cativa metri. De asemenea, se deschide calea utilizarii de noi servicii multimedia de comunicatii de urgenta prin retele IP: NG eCall, Text in Timp Real si Conversatie Totala.

ANCOM are rolul de a stabili conditiile tehnice si economice pentru realizarea comunicatiilor catre SNUAU si conditiile tehnice pentru transmiterea informatiilor de localizare si identificare a apelantului, astfel incat sa se asigure disponibilitatea acestora in conformitate cu cerintele specifice stabilite la nivelul Uniunii Europene, dar tinand cont si de particularitatile legate de functionarea serviciului de urgenta 112 la nivel national.

Modificari propuse

In contextul inchiderii retelelor 3G si, ulterior, a retelelor 2G, complementar cu dezvoltarea retelelor 4G si 5G care folosesc o altfel de tehnologie pentru a transmite date, proiectul propune utilizarea tehnologiei IMS, bazata pe tehnologia IP.

Tehnologia IP va asigura preluarea apelurilor de urgenta si a informatiilor de localizare corespunzatoare, inclusiv prin tehnologia 4G si, de asemenea, poate asigura accesul utilizatorilor finali cu dizabilitati la serviciile de urgenta in conditii echivalente cu cele de care beneficiaza ceilalti utilizatori finali, prin realizarea unei infrastructuri adecvate pentru facilitarea acestor comunicatii de urgenta multimedia.

Interconectarea bazata pe comutarea de circuite va mai fi folosita o perioada ca solutie de rezerva, pana la migrarea totala a apelurilor la noile tehnologii.

Capabilitatile terminalelor inteligente cu functionalitati avansate contribuie in mod radical la o mai buna localizare. In acest sens, proiectul de decizie prevede si o noua obligatie a operatorilor mobili de a transmite de doua ori pe an catre ANCOM cate o lista cu terminalele conectate la retea, una din perioada septembrie - martie, iar cealalta din perioada martie - septembrie, precizand denumirea producatorului, denumirea terminalului, modelul terminalului si versiunea sistemului de operare a terminalului, precum si anumite capabilitati ale acestora. Aceste informatii vor fi utilizate pentru evaluarea dinamica, prin statistici, a procentajului terminalelor din piata, capabile de localizari performante.

Proiectul de decizie vine in continuarea demersurilor initiate prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 48/2023 privind unele masuri in domeniul Sistemului national unic pentru apeluri de urgenta, care impune implementarea unui cumul de solutii tehnice in premiera la nivelul serviciilor de urgenta europene in vederea imbunatatirii localizarii apelurilor la numarul de urgenta 112.

Procesul de consultare publica

Avand in vedere ca modificarile propuse au fost testate si ca mare parte dintre obligatiile ce revin operatorilor au fost deja agreate intre parti, proiectul de decizie pentru modificarea si completarea Deciziei presedintelui Autoritatii Nationale pentru Comunicatii nr. 1023/2008 privind realizarea comunicatiilor catre Sistemul national unic pentru apeluri de urgenta este supus consultarii publice in regim de urgenta, pentru o perioada de 10 zile. Proiectul de decizie poate fi consultat aici, persoanele interesate fiind invitate sa formuleze si sa transmita observatii si propuneri pana la data de 04.04.2024, pe adresa sediului central al ANCOM (Str. Delea Noua nr. 2, sector 3, Bucuresti), prin intermediul Registraturii online sau prin intermediul directiilor regionale ale Autoritatii. Observatiile pot fi transmise si prin fax la numarul +40 372 845 402 sau prin e-mail pe adresa consultare@ancom.ro.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu