Decernarea
premilor s-a desfășurat în cadrul unei gale festive de înaltă ținută, în Aula
Academiei Române, în prezența membrilor Adunării Generale, recompensând cele
mai valoroase creații științifice și artistice realizate în anul 2021.
Academia
Română acordă un număr de 81 de premii, purtând, fiecare, numele unei personalităţi
din domeniul cultural sau științific reprezentat în cele 14 secții ale
Academiei Române: filologie și literatură, istorie, matematică, fizică, chimie,
biologie, geonomie, științe tehnice, agronomie și silvicultură, medicină,
economie, științe juridice și sociologie, filosofie, teologie, psihologie și
pedagogie, arte, arhitectură și audiovizual, știința și tehnologia informației.
Valoarea
creației științifice din Universitatea Politehnica Timișoara a obținut astfel o
nouă recunoaștere, trei dintre cadrele didactice ale acesteia fiind laureate:
Premiul
„Anghel Saligny“ a
fost obținut de grupul de lucrări „Studii teoretice și experimentale privind
comportarea seismică a pereților beton armat și hibrizi/compoziți oțel beton /
The seismic behavior of reinforced concrete and hybrid/composite shear walls –
Theoretical and experimental approaches”, având ca autori pe prof.univ.dr.ing.
Daniel Dan, prorector al UPT, și prof.univ.dr.ing. Valeriu-Augustin
Stoian, cadru didactic la Facultatea de Construcții.
Premiul
„Tudor Tănăsescu“ a
fost obținut pentru grupul de lucrări „Modele şi regulatoare prin transformarea
modelelor bazate pe produs tensorial”, având ca autor principal pe lect.univ.dr.ing.
Elena-Lorena Hedrea, cadru didactic la Departamentul de Automatică și
Informatică Industrială din cadrul Facultății de Automatică și Calculatoare a
UPT.
De
asemenea, prof.univ.dr.ing. Radu-Emil Precup, directorul Școlii Doctorale a
Universității Politehnica Timișoara, a ridicat Diploma „Meritul Academic“
acordată, pentru poziţia fruntaşă în evaluarea internațională Clarivate,
revistei „Romanian Journal of Information Science and Technology“, al cărei
editor-șef este.
În cadrul aceluiași eveniment, Institutul de Chimie Fizică „Ilie Murgulescu“ din Timișoara a primit Diploma „Meritul Academic“ cu prilejul împlinirii a 60 de ani de la înfiinţare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu